Un compliment

Mi-a spus mai demult un cunoscut din străinătate care a petrecut, cu serviciul, vreo doi ani în România, că avem o țară bizară. Nu era el ancorat prea bine, să zic așa, în realitățile mioritice, nu-l pasionau nici politica, nici politicienii, nici administrația publică, însă chiar și după atâta timp în care a trăit aici nu reușea și pace să înțeleagă unele chestii care nouă ni se par absolut banale, la mintea cocoșului, elementare. Rămânea perplex, de pildă, văzând că de vreo două ori pe an – primăvara și toamna, chiar toamna târziu, pe zloată – strada pe care locuia se transforma în șantier. Plombări, asfaltări, săpat de șanțuri, apoi reasfaltări, replombări și tot așa. „Este incredibil cum se lucrează de zece ori prost, în loc de o dată și bine! Nu vă dați seama ce risipă se face așa, câți bani se cheltuie inutil și cât disconfort se creează oamenilor?”. „Păi, chiar asta e ideea, să se cheltuiască!”, i s-a răspuns nu o dată. „Cum adică? Nu înțeleg!”, se mira el. Și rămânea pe poziția asta oricâte explicații i se dădeau. Nu putea să înțeleagă și basta!      

Spunea cineva – un cetățean român, de data asta – că la cât se produce în România, țara ar trebui să aibă șase milioane de locuitori, nu 18-20 de milioane sau câți om mai fi (că nici la trei ani și jumătate de la recensământ Institutul de Statistică nu e în stare să ofere date mai exacte… probabil cei de acolo au și uitat de subiectul ăsta). Dintr-un punct de vedere, are dreptate. Dar dacă punem și cât s-a furat și se fură, atunci ar fi destul pentru a asigura existența a 60-80 de milioane de locuitori. 

Iată, de pildă, o informație foarte recentă spune că România a accesat un procent ridicol de mic din fondurile europene pentru infrastructura de transporturi. Cu toate acestea, s-au cheltuit sume imense pe tot soiul de studii de pre-fezabilitate, fezabilitate și probabil mai-marii domeniului or fi inventat și studiile de post-fezabilitate. Studii care n-au folosit la altceva decât la mutatul fondurilor din conturile statului în conturile unor firme alese pe sprânceană. Se poate spune că, în țara noastră, studiul de fezabilitate în transporturi este doar un mijloc prin care banii publici devin bani privați fără mare bătaie de cap. Un alt exemplu, o imagine care mi-a rămas în minte: două parcuri „edificate” 

într-o comună ca vai de ea, cu vreo mie și ceva de suflete care numai de așa ceva n-aveau nevoie. În acele parcuri Primăria a dispus să fie montate circa… 120 de bănci de câte trei locuri (încape jumătate din populația comunei acolo) și nu mai puțin de 175 de coșuri de gunoi!!! Bănci și coșuri care abia se mai văd de bălării, fiindcă locul este lăsat în paragină de când s-a finalizat „investiția”. Costul distracției? Un milion de euro!

E, oare, incorect să spunem că România a devenit un spațiu profund viciat, în care hoția este prilej de mândrie patriotică, nonvaloarea e prezentată drept o imensă valoare, bunul simț e o slăbiciune, șmecheria și diletantismul sunt cele mai bune recomandări pentru ocuparea unor funcții cât mai înalte în stat? Păi, așa stând lucrurile, când ni se spune că avem o țară bizară trebuie să luăm asta drept un compliment!