OFICIAL. Din 1990 și până în 2015, Peste 2,6 milioane de firme au fost înființate în România

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a făcut publică sinteza ultimilor 25 de ani de activitate, cu ocazia organizării evenimentului „Porți deschise la Registrul Comerțului”, desfășurat pe 25 aprilie 2015. Astfel, în perioada decembrie 1990 – martie 2015, la oficiile Registrului Comerțului de pe lângă tribunalele județene și tribunalul municipiului București, au fost efectuate 17.557.104 operațiuni, dintre care 2.601.090 înmatriculări, 13.825.680 mențiuni și 1.130.334 radieri. De asemenea, în evidențele Registrului Comerțului figurează 15.486.895 de persoane fizice și juridice care au deținut sau dețin calități/funcții în cadrul profesioniștilor înmatriculați, 4.957.023 sedii sociale/profesionale sau secundare, dar și peste 333 de milioane de înregistrări privind obiectul de activitate, precum și alte milioane de înregistrări referitoare la informațiile specificate în documentele de înmatriculare sau în documentele modificatoare depuse la registrul comerțului ulterior înmatriculării.
Din numărul total de firme active la 31 martie 2015, peste 64% sunt societăți cu răspundere limitată (SRL) care au, în medie, un asociat, cel mai frecvent, bărbat cu vârsta cuprinsă între 40 și 49 ani, și desfășoară, în principal, activități de comerț, construcții și transporturi, potrivit datelor Registrului Comerțului. De altfel, 91,6% dintre societățile cu răspundere limitată fac parte din categoria microîntreprinderilor, având în medie 2 salariați, un capital social mediu de 49.718 lei și realizând o cifră de afaceri medie de 212.617 lei. Cele mai multe societăți cu răspundere limitată (SRL) au sediul social în municipiul București și județul Cluj.
(A.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



