Vise, doamnă!

Am scris nu o dată despre faptul că politicienii – îndeosebi cei de la vârf – și noi, contribuabilii de rând, trăim în lumi paralele. Ei au lumea lor, a vorbelor umflate cu pompa, a planșelor frumos colorate prin care vor să ne convingă ce bine o ducem, a hârtiilor care ne decid viața, a banilor publici pe care-i au pe mână, a vacanțelor exotice, a diverselor „acțiuni de protocol”, a mașinilor scumpe… Noi avem lumea noastră, una gri, a veniturilor mici, a sutelor de impozite, taxe și alte contribuții, a facturilor tot mai mari la utilități, a hranei scumpe și proaste, a agresiunilor cotidiene ce fac parte din războiul pe care statul, reprezentat de politicieni și de birocrația pe care au creat-o și o conduc, îl poartă împotriva noastră.

Fosta purtătoare de cuvânt a președintelui României, recent plecată de la Cotroceni, a descoperit și dânsa nu două, ci trei Românii, după cum ne înștiințează pe Facebook: „una a televizorului, una a politicienilor și una a realității de zi cu zi; între ele nu există punți de trecere, deci trebuie construite”. Foarte frumos! Marea întrebare este: cum? D-na în cauză oferă o soluție: „Cea mai statornică punte între România televizorului, România politicienilor și România vieții de fiecare zi ar fi o strașnică societate civilă. Adică o societate formată din civili, oameni de pe stradă, cetățeni anonimi cărora le pasă de bunul mers al cetății”.

Hmmm… Păi, politicienii au avut grijă și de treaba asta, credeți că ei nu s-au gândit la posibilii adversari? Vă mai amintiți ce puternice erau sindicatele prin anii ’90? Acum sunt zero barat! Le-au anihilat, momindu-le liderii în tabăra lor și transformându-i în politicieni sau clienți politici. Cu organizațiile non-guvernamentale s-a întâmplat cam la fel. Fiecare partid și-a înființat propriile ONG-uri, liderii unora dintre cele zise independente au fost ademeniți cu diverse beneficii (sedii, fonduri, proiecte, funcții) și astfel s-a cam torpilat și componenta asta a societății civile. A, că mai sunt ONG-uri oneste, nu contest, dar acționează pe diverse nișe nepericuloase pentru politicieni și nu le prea bagă nimeni în seamă. Cât despre „oamenii de pe stradă”, nu se  mobilizează ei nici atunci când sunt arși la ce-i doare mai tare, la bani. Proteste anemice, în care 10-15 cetățeni cu două-trei pancarte își exprimă nemulțumirea față de vreun proiect de lege sau față de altă nedreptate nu contează. Ba chiar, fără să vrea, îi ajută pe politicieni, care pot spune: „Vedeți ce democrație e la noi? Cine vrea să protesteze o poate face neîngrădit!”. Și încă un exemplu, deși îmi vine greu să-l reiau: mai știți cazul acela tragic al femeii conduse afară din spital numai în pijama și papuci de unică folosință și descoperite fără suflare pe un câmp? S-a plimbat prin tot cartierul Tractorul fără ca cineva s-o întrebe ceva, fără ca cineva să se intereseze de ea, s-o ajute… Oamenii au trecut pe lângă ea ca și când n-ar fi existat. Societate civilă? Vise, doamnă ex-purtătoare de cuvânt!