Istoria – lecție pentru prezent și viitor

O expoziție ce cuprinde fotografii alb negru și color, însoțite de texte din celebrul jurnal al adolescentei Anne Frank, de 13 ani, prin prisma și în contextul celui de Al Doilea Război Mondial , a fost vernisată la Sinagoga din Brașov, în prezența ambasadorului Olandei la București, Excelența Sa Matthijs Van Bonzel. „Anne Frank – O istorie pentru prezent” este însoțită de un film documentar de aproximativ o jumătate de oră, ce va fi prezentat elevilor din școlile brașovene. Expoziția rămâne la Brașov până în 10 aprilie. Prin intermediul acesteia se prezintă povestea fetiței evreice germane Anne Frank, care s-a refugiat împreună cu familia în Olanda, unde a reușit să se ascundă cu ajutorul unor colegi ai tatălui său, ce nu erau evrei. Au fost trădați la un moment dat, au fost prinși și deportați și, din întreaga familie, a supraviețuit doar tatăl. Anne Frank a scris un jurnal în timp ce era ascunsă, jurnal care a fost predat tatălui ei după Al Doilea Război Mondial, care l-a publicat apoi în zeci de limbi din întreaga lume. Mesajul acestei expoziții nu este doar un capitol de istorie, este unul educativ, ca să înțeleagă tinerii de astăzi unde pot duce prejudecățile, intoleranța, discriminarea. Anne Frank a scris jurnalul în aproximativ doi ani și a murit la vârsta de 16 ani. (L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



