Texpert

Doliu în lumea culturală brașoveană

 

Bianca Medina Osnaga, profesoară, doctor în filologie, exeget și critic literar, artist plastic,  intelectual rafinat ne-a părăsit prematur, după o grea suferință. O personalitate plină de farmec și de har. O femeie frumoasă, delicată, de o mare sensibilitate și puternică totodată. 

Bianca Medina Osnaga s-a născut în Brașov, în 1959, și a absolvit Liceul Teoretic „Dr. Ioan Meșotă”. A urmat Facultatea de Filologie la Universitatea „Babeș-Bolyai”. Între 1986 și 1989 a urmat Școala Populară de Artă – Brașov (secția grafică). Și-a obținut doctoratul în filologie în 2012. A fost profesoară de limba și literatura română și limba franceză în învățământul liceal, profesor metodist, conducător științific de lucrări de gradul I (învățători și educatoare); președinte al Societății de Științe Filologice din România – filiala Brașov; inspector școlar de specialitate director general adjunct de editură, bibliotecar și redactor al revistei culturale ASTRA din Brașov.

A semnat peste 60 de prefețe și articole în periodice din țară și din străinătate, printre care și „Transilvania Expres”; expoziții de artă plastică; carte de autor – Nuvela fantastică românească, cărți în colaborare. Ultima lansare de carte, „Conștiința tragică eminesciană” – rodul lucrării de doctorat, pentru care a primit în ianuarie premiul la Festivalul Literar „Mihai Eminescu” de la Suceava. Cartea a fost lansată în 15 ianuarie 2015, la Galeriile Kron Art din Brașov, în absența autoarei. (L.J.)  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button