Altă „reformă”? La ce bun? (II)

Proiectul „pachetului legislativ” electoral, așa cum a ieșit din laboratorul Comisiei parlamentare de Cod Electoral, avându-l în frunte pe inevitabilul Valeriu Zgonea, are, cum exemplificam ieri, prevederi de natură a încurca și mai mult lucrurile, în loc de a le simplifica și de a elimina posibilitățile ca voința liber exprimată (și în cât mai mare cunoștință de cauză) a alegătorilor să fie denaturată. S-a sărit, de pildă, dintr-o extremă în alta în ceea ce privește înființarea unui partid: de la 25.000 de semnături condiționate geografic, se propune posibilitatea ca numai trei cetățeni să fie suficienți pentru înregistrarea la Tribunal a unei asemenea formațiuni. Sau se persistă în a lăsa nerezolvată chestiunea reprezentativității aleșilor locali, în schimb – prin propunerea ca președinții de Consilii Județene să nu mai fie aleși de cetățeni, ci de consilieri – se deschide larg ușa mânăriilor, trocurilor politice și chiar corupției. Plus, că, în unele privințe, nu avem de-a face cu nici un fel de „reformă”, ci mai degrabă cu un regres, cu o întoarcere în timp, cum este cazul variantei propuse pentru alegerea parlamentarilor. Până în 2004, s-a votat pe liste de candidați propuși de fiecare partid. S-a spus că nu e bine, că listele alea sunt la discreția șefilor de la centru și prea ajung pe ele tot soiul de indivizi care nu merită să devină senatori sau deputați. Așa încât s-a trecut la votul uninominal. Acum, Comisia de Cod Electoral a stabilit că nici ăsta nu e bun și ne propune… întoarcerea la sistemul rău din 2004! Păi, treabă-i asta sau mai degrabă un soi de „haideți să ne haidem”, de schimbare a modificării, de bătut apa în piuă?

Nu neg, „pachetul” amintit are și părți bune… adică ar fi bune dacă ar fi și puse în practică. Dar sunt total de acord cu aceia – fie ei experți, comentatori, ziariști, reprezentanți ai ONG-urilor – care susțin că în reforma asta ar trebui plecat de la unificarea legislației electorale, de la proceduri-standard privind organizarea și desfășurarea oricărui fel de scrutin, debirocratizare, eliminarea riscurilor de fraudare, crearea posibilităților ca orice român ce dorește să voteze s-o poată face, până la stabilirea clară a responsabilităților și sancțiunilor. și să nu mai fie posibile situațiile de până acum, în care legile electorale au fost modificate de Guvern prin nu mai puțin de 37 de ordonanțe de urgență, dintre care 18 au fost emise cu șase luni sau mai puține înaintea alegerilor, iar două au fost respinse de Parlament, dar își produseseră efectul. Că altfel, la ce bun altă „reformă”? 

Și, ca o paranteză, mi-aș dori foarte mult să nu mai văd imagini cu oameni cărând saci cu buletine de vot la birourile electorale județene și stând câte-o noapte întreagă la coadă pentru a-i preda. Suntem în secolul al XXI-lea, totuși.