O rușine națională (II)

Scriam ieri despre testamentul marelui român și marelui om politic Iuliu Maniu, dictat în 1941 unui notar din Brașov. Cum se știe, comuniștii – români și ruși – l-au întemnițat pe viață pe „Sfinxul de la Bădăcin”, condamnându-l pentru „înaltă trădare”. De fapt, singura sa „vină” a fost de a-și fi iubit țara și „mult încercatul meu neam românesc”. S-a stins în pușcăria de la Sighet, în 1953. Cât despre averea sa, a fost confiscată, drept „pedeapsă complimentară” (sic!).

După 1990, Episcopia Greco-Catolică din Oradea, căreia Maniu i-a lăsat prin testament „întreaga moșie, casele, edificiile, toate imobilele din comunele Șimleu, Bădăcin, Lompirt și Ilișua, cu tot fondul intact viu și mort, cu tot ce aparține acestor realități”, a luptat să intre în posesia acestei moșteniri. A reușit, în parte. Dar situația uneia dintre clădirile-simbol ale istoriei noastre interbelice, conacul de la Bădăcin, este foarte departe de a fi în regulă. Această clădire și terenul de 4,5 hectare al proprietății nu au fost retrocedate din cauză că autoritățile „democratice” ale județului Sălaj, situat în statul de drept numit România, invocă… sentința dată de comuniști, prin care condamnatului pentru „înaltă trădare” Iuliu Maniu i s-a confiscat averea!!!  Așa încât proprietatea este a statului, fiind încadrată în domeniul public și administrată de Consiliul Județean. Care Consiliu, în marea-i mărinimie, să zic așa, a transferat Episcopiei dreptul de folosință gratuită a clădirii. 

Este, veți spune, o situație care nu-i ieșită din comun într-o țară unde legile de retrocedare a proprietăților au generat numeroase abuzuri, aberații și au dat naștere unor adevărate rețele mafiote. Dar asta nu înseamnă că e-n regulă. Nu-i deloc în regulă. Mai ales că vorbim despre o proprietate cu mare valoare istorică, pe care un stat în firea lui ar fi pus-o urgent în valoare. Statul român, însă, n-a mișcat un pai! A lăsat clădirea pe care ține morțiș s-o aibă în proprietate – nesocotind testamentul lui Maniu și invocând sentința bolșevică – să se ruineze, pentru ca apoi să declare că stă să cadă și e pericol public. Nu doar atât, dar îi împiedică, indirect, și pe moștenitori s-o restaureze și s-o transforme în casă memorială. Nici un proiect de restaurare al acestora nu poate obține finanțare și nu poate începe în lipsa unui extras de carte funciară. Or, conacul nu a fost înscris niciodată în Cartea Funciară, fiindcă la momentul construirii era în extravilan. Acum este în intravilan, dar onor statul nu l-a intabulat și n-o pot face nici moștenitorii, din cauză că nu au titlu de proprietate asupra terenului! Așa încât Episcopia n-are ce face decât să caute donații private pentru restaurarea unui imobil pe care nu-l are în proprietate. Autoritățile, în schimb, ar avea ce face, dar nu fac. Așteaptă, probabil, să se dărâme încă un simbol. Probabil le deranjează comparația cu personalitatea lui Iuliu Maniu…