Un angrenaj uriaș (IV)

Presiunea permanentă a comercianților asupra producătorilor, caracteristică modelului de sistem care a transformat pregătirea hranei într-o industrie ca oricare alta, a condus la transformări ale pieței de neimaginat în urmă cu doar câteva decenii și care afectează, practic, viața oamenilor la nivel global. Este vorba, de pildă, despre standardizarea și pervertirea gustului alimentelor, despre care am mai scris, așa că nu insist acum. Dar s-au produs și alte mutații – nenaturale – pe scară largă. Un exemplu l-am citit într-o carte foarte bine documentată, scrisă de un reputat jurnalist american: la un moment dat, un concern, reprezentant de frunte al fast-food-ului, a dorit, din rațiuni comerciale, să găsească o alternativă la carnea de vită din meniurile sale. În acea perioadă nu erau încă în vogă adaosurile care există acum în hrana vitelor și, ca urmare a unei crize a cerealelor, prețul acestei cărni – și așa prea mare față de cerințele comerciantului, dornic să ofere, la rândul său un produs mai ieftin, care să atragă mai mulți clienți – crescuse vertiginos. Reprezentanții acelei companii au ales carnea puiului de găină în locul celei de vită. O alegere care poate fi considerată istorică.

Marele, imensul avantaj al găinii este acela că metabolizează hrana de trei ori mai bine decât vita. Altfel spus, pentru a crește în greutate cu un kilogram necesită de trei ori mai puțină hrană. Apoi, grație apariției procesului tehnologic denumit separare (sau dezosare, cum îi mai spun unii) mecanică a cărnii, puiul de găină putea fi transformat în foarte multe produse.  Prin acest proces (care nu se aplică doar la pui), carnea, zgârciurile, pielea etc. se transformă într-un soi de pastă care poate fi „asezonată” cu E-uri, grăsime, sare cât cuprinde și apoi „modelată” în te miri ce: rulade, nuggets, hotdogs, pateu, parizer ș.a.m.d.  

Succesul cărnii de pui pe piața mondială a determinat producătorii să producă tot mai mult. Și mai ieftin, conform axiomei sistemului bazat pe creștere, despre care scriu. Micii producători au început să dispară, nemaiputând face față cantitativ și din punct de vedere al prețurilor. Au apărut, în schimb, marii și foarte marii producători, care au apelat și la noi metode de creștere și procesare a puilor, forțați continuu să reducă costurile. N-au avut și n-au încotro: când, să spunem, un imens lanț de restaurante fast-food înseamnă 40% din portofoliul de clienți al unui complex de creștere a puilor,  atunci patronii acelui complex se conformează cerințelor acestui client, dacă nu vor să riște falimentul. Din cauza acestei goane frenetice după mai mult și mai ieftin, au apărut adevărați mutanți: pui crescuți special pentru piept sau pentru pulpe, manipulați genetic astfel încât să-și dispună masa musculară în zonele dorite. Practic, la ora actuală, puii de găină crescuți în sistem industrial au devenit niște mașinării pe două picioare care produc carne. O carne flască, de o culoare palidă, pentru că puii aceia nu fac decât să mănânce cât mai mult și să se miște cât mai puțin; or, în acele condiții, mușchii nu sunt folosiți și, firește, nu sunt irigați cu sânge, așa cum se întâmplă cu păsările care cresc natural. Cu vreo 30 de ani în urmă, un pui avea nevoie de 10 săptămâni pentru a ajunge la greutatea de sacrificare, iar în prezent nu are nevoie decât de vreo 40 de zile. Și tot nu este suficient, în termeni de costuri reduse. După sacrificare, carnea este injectată cu apă sau cu o soluție salină, astfel încât greutatea poate crește și cu 20-30%. Plus că astfel și termenul de valabilitate este mai mare. Cam asta mâncăm…