Escrocii ne pândesc la tot pasul, dar și la un click distanță

Din păcate, pe plaiurile noastre, escroci sunt la tot pasul. Acesta este motivul pentru care, la mai toate porțile și intrările în blocurile din Brașov, au apărut în ultima lună materiale informative parafate de IJP Brașov, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității.
Este bine ca respectivele recomandări ale polițiștilor să fie citite, analizate și luate cât se poate de în serios de către cetățeni, pentru a nu intra în rândul victimelor. Facem această precizare întrucât am observat zilele trecute un domn aflat la vârsta a treia, cu profilul unei potențiale victime (pensionar) a pungașilor, care a rupt afișul de pe geam și l-a aruncat, rostind nervos: „Ce-i cu prostia asta aici, că ne murdărește geamul”.
Pe acea „prostie” erau trecute sfaturi pentru noi toți, pentru a ne proteja împotriva hoților și șarlatanilor care ne bat la ușă, ne abordează pe stradă sau ne apelează la telefon, șantajându-ne psihic și sentimental mai ales, pentru a ne tapa de bani.
Din datele prezentate de comisarul-șef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, anul trecut s-au înregistrat în județ 43 de infracțiuni de înșelăciune doar prin metoda „accidentul”, din care 13 au fost deja soluționate și trimise către instanțe, spre judecare. Printre acestea se numără și cazul grupului infracțional, mediatizat la vremea respectivă, prin care indivizii acționau din închisoare, unde își ispășeau pedepse pentru alte fapte, dar cu ajutorul unor complici din afara gratiilor. Până ce anchetatorii au reușit să le închidă „afacerea”, pușcăriașii cu pricina apucaseră să înșele 10 persoane cu sume ce au totalizat 100.000 de lei.
Poliția Română, ca un virus
Pe de altă parte, pentru cei care utilizează internetul, pericolul vine din partea escrocilor care acționează online, bombardându-i cu tot felul de oferte pe email, la prima vedere atractive, dar fără fundament real, doar pentru a fura banii din conturi. Ca urmare, experții în securitate informatică recomandă scepticism atunci când vă întâlniți pe internet cu oferte care sună suspect de bine.
Unii s-au confruntat deja cu virușii, care sunt „actualizați” în permanență. Spre exemplu, amenințarea, cunoscută în România și sub denumirea de „virusul Poliția Română”, acuză victimele de piratarea de muzică, software și videoclipuri, solicitându-le bani pentru deblocarea calculatoarelor. Virusul intimidează utilizatorii cu mesaje localizate ce par a veni de la birourile de Poliție din România. Atacatorii cibernetici solicită plata unor sume de bani. De origine rusească, acest tip de virus reprezintă o clasă de software deosebit de periculoasă.
Acesta este doar un exemplu de înșelătorie, folosindu-se virușii cibernetici.
Cum să faci bani pe internet
Escrocii profită și de goana românului după bani sau un loc de muncă. Astfel, unii apelează la o înșelătorie veche, dar care tot mai face victime: „Cum să faci bani pe internet”.
De cele mai multe ori, mesajele primite la această categorie infracțională încep cu magicul cuvânt „Incredibil”, apoi oferta continuă: „Poți câștiga mii de euro în doar o săptămână, de acasă…” . Practic, persoana din spatele mesajului încearcă să vândă un ghid care, odată achiziționat, ar trebui să garanteze succesul financiar.
Sau, revenind pe pământ, se mai practică schema prin ofertele de joburi în străinătate, prin care se promit câștiguri de mii de euro lunar, în Germania sau alte state europene, pentru care se percep comisioane fără justificare, la întocmirea actelor, pentru posturi fictive. De regulă, după o vreme, intermediarii dispar fără urmă, lăsându-i pe păgubiți fără locurile de muncă, dar și să-și recupereze banii prin instanță (dacă îi mai găsește cineva pe infractori).
În numele curieratului
Și o cunoscută firmă de curierat a căzut victima infractorilor. În ultimele zile, la sediile societății din diferite orașe s-au prezentat candidați la poziția de șofer profesionist, care susțineau că au dat curs unui presupus anunț postat în numele companiei, pe unul dintre portalurile de anunțuri gratuite. Unii dintre ei achitaseră în contul presupusei înscrieri a candidaturii o sumă indicată la telefon de autorul anunțului, alții doreau să știe unde trebuie să plătească această sumă de bani, după cum au declarat într-un comunicat reprezentanții companiei.
Însă, compania de curierat nu scosese nici un post la concurs, iar atunci când au nevoie de personal nu pretinde bani pentru înscriere sau alte acțiuni derulate în timpul procesului de recrutare, conform asigurărilor date de conducerea firmei.
Fiți cu ochii în patru!
Având în vedere aceste aspecte, în perioada ianuarie-februarie 2015, IJP Brașov derulează o campanie de informare a cetățenilor, în vederea reducerii riscului de victimizare a acestora.
„Nu trimiteți și nu încredințați bani nici unei persoane care vă solicită acest lucru și care pretinde că reprezintă o instituție sau un membru al familiei dumneavoastră. Contactați imediat persoana în numele căreia ați primit apelul sau anunțați Poliția la 112. Fiți atenți la persoanele cu care intrați în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră și să afle detalii despre famile sau vecini. Nu primiți în locuință persoane care pretind că sunt de la diverse societăți de prestări servicii, decât dacă ați verificat actul de identitate și legitimația de serviciu”, sunt doar câteva recomandări preventive anunțate de polițiști.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




