Expres

BRAȘOV. „Pianul călător” ajunge la Sala Patria

 

Tradiționalul concert al Filarmonicii Brașov îi va avea ca protagoniști, în această săptămână, pe dirijorul Ciprian Marinescu și pianistul Horia Mihail. Aceștia se vor afla în fața brașovenilor, joi, de la ora 19.00, la Sala Patria, evenimentul făcând parte din proiectul „Pianul Călător”. Cei doi vor oferi publicului un program din care nu vor lipsi „S. Rachmaninov – Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră” și „A. Dvorak – Simfonia a VIII -a”.  Prețul biletelor este de 20 de lei, redus pentru elevi, studenți și pensionari 50%, respectiv 10 lei.

După ce cea de-a cincea ediție a turneului Pianul călător s-a lansat la Galați, printr-un eveniment de succes asociat cu inaugurarea noului pian Steinway al orașului, spectatorii din Brașov, Reșița și Timișoara se vor bucura în perioada pre-pascală de sonoritațile romantice pe care turneul le va aduce în orașul lor.
„Este o muzică de o atât de mare sensibilitate încât am avut lacrimi în ochi pe tot parcursul concertului”. „A fost divin. Acum, primăvara, este o stare pe care ne-o dorim cu toții”. „Ne bucurăm mult că un asemenea pianist a venit și în orașul nostru”, au spus spectatorii care au umplut până la refuz sala teatrului la concertul de deschidere.
Turneul Internațional Pianul Călător (22 martie – 20 mai 2015) este organizat de Centrul Cultural Media Radio România și Asociația Culturală Accendo și este susținut de Radio România.
Concerte cu orchestra vor avea loc în perioada următoare la Brașov, pe 2 aprilie, unde Horia Mihail va cânta cu Orchestra Filarmonicii, dirijată de Ciprian Marinescu și la Timișoara pe 9 aprilie unde pianistul va fi acompaniat de Orchestra Filarmonicii Banatul dirijată de Leonard Dumitriu. Horia Mihail va interpreta Concertul nr. 2 în do minor op. 18 pentru pian și orchestră de Rachmaninov. Această partitură a compozitorului rus ne vrăjește prin starea de profundă implicare în trăirea romantică, fiind creată parcă special pentru fundalul sonor al filmelor de dragoste.
Recitalul lui Horia Mihail de la Reșița, din data de 7 aprilie, organizat în parteneriat cu Radio Reșița, va cuprinde cele șase Klavierstücke op. 118, unele dintre cele mai iubite piese pentru pian solo scrise de Johannes Brahms, va continua cu Après une lecture de Dante, de Franz Liszt care transformă aici cea de a doua parte din Aneés de pèlerinage într-o mare călătorie de-a lungul artei și a spiritualităţii italiene și se va încheia cu Carnaval Op. 9 „Scènes mignonnes sur quatre notes” de Robert Schumann ce aparţine primei sale perioade de creaţie (1834-1835) și e dedicată primei sale iubiri și logodnice, Ernestine von Fricken.
Și pentru că menirea acestui turneu de amploare constă în a aduce bucurie publicului din cele mai diferite colțuri ale țării, dar și în obiectivul generos de a dărui unui oraș un pian de concert cu drept de folosință pentru următorii ani (pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă), în urma celui de-al cincilea turneu, pianul călător pus la dispoziție de Radio România urmează să rămână pentru următorii ani la Deva.
Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale țării, Horia Mihail poposind în 20 de localități, pentru a susține recitaluri sau concerte cu orchestra. La Tulcea și la Roman, pianistul se va reîntâlni și cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii 2013 și 2014.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google