EXPLOZIE pe șosea, după ce un TIR încărcat cu vopsele a luat foc!

Un TIR care transporta vopsele și alte materiale inflamabile a luat foc pe șosea, ieri, într-o zonă cu multe case, pe DN 1 (E 60), în zona clujeană Bucea. Incendiul izbucnit în jurul orelor 17.00 a provocat și o explozie, dar, din fericire, nu s-au înregistrat victime, șoferul reușind să iasă la timp din cabină. La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri din Huedin, dar acestea nu au putut să intervină decât după ce incendiul a scăzut în intensitate. Militarii ISU au reușit, totuși, să stingă flăcările, înainte ca acestea să se extindă la un atelier de tâmplărie din zonă. Pe de altă parte, TIR-ul a ars în totalitate.
Traficul rutier a fost blocat mai bine de două ore, din cauza gravului incident. Din câte se pare, autotrenul a luat foc de la un scurtcircuit.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


