Ministrul Justiției, despre recuperarea prejudiciilor: „Problema este la ANAF”

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat, în această după-amiază, la bilanțul DIICOT pe anul 2014, că problema principală în ceea ce privește recuperarea prejudiciilor din infracțiuni este la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), care nu dispune de mijloacele necesare pentru a face acest lucru. „E o chestiune ce ține de structura modului în care se valorifică bunurile la ANAF”, a explicat oficialul. În aceste condiții, în România este nevoie de înființarea unei structuri specializate, așa cum există în Belgia, Franța și Olanda. Ministrul Justiției a afirmat că, până la sfârșitul lunii martie, va fi conturat un proiect privind funcţionarea structurii, care se va ocupa de recuperarea prejudiciilor.
Citiți și:
Consultări la nivel înalt despre noul șef al DIICOT
Replică. Nici Ministerul Finanțelor nu este mulțumit de recuperarea prejudiciilor
DNA. Cu valoarea sumelor confiscate s-ar plăti salariile medicilor timp de un an
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





