Va fi executată deși nu a omorât pe nimeni

Lunea viitoare, autorităţile statului american Georgia o vor executa pe Kelly Gissendaner (foto nr.1), în vârstă de 46 de ani, cu ajutorul injecţiei letale. Aceasta este închisă din anul 1997 după ce și-a convins amantul să-i omoare soţul, notează DailyMail. Potrivit presei britanice, între 1989 și 1996, Kelly a fost măritată cu Douglas (foto nr.2) de care a divorţat și cu care s-a recăsătorit ulterior. Cei doi aveau trei copii și duceau o viaţă destul de normală în Auburn, statul Georgia, acolo unde Kelly a fost gardian într-un penitenciar. În acea perioadă l-a cunoscut pe Gregory Owen (foto nr.3) care i-a devenit amant și pe care l-a convins să-i ucidă soţul.
Așa se face că într-o seară în februarie 1997, Kelly l-a dus pe Gregory acasă la ea, i-a dat un cuţit de vânătoare și l-a lăsat să intre în casă, în timp ce ea a plecat la un bar din oraș. Soţul s-a întors acasă seara târziu și a fost imobilizat de amant care l-a dus la marginea unei păduri unde l-a înjunghiat în gât de mai multe ori și i-a dat foc pentru a șterge orice urmă. Ulterior, ancheta a descoperit soţia a venit la locul crimei înainte ca amantul să-și termine „misiunea”. Kelly a alertat autorităţile că i-a dispărut soţul abia a doua zi. Tot atunci ea a aflat că asigurarea de viaţă soţului ei valora numai 9.000 de dolari. Poliţia a început să o suspecteze pe Kelly abia atunci când ea le-a povestit prietenilor că are un iubit.
Owen și Kelly au fost arestaţi la după zile după înmormântarea soţului ucis. Kelly a fost condamnată la moarte, în timp ce complicele ei a primit închisoare pe viaţă și ar putea fi eliberat condiţionat abia peste 10 ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





