112

Andre Rieu, concertul numărul 6 în România

 

André Rieu va susţine până la urmă (cel puțin) șase concerte în România. Anunţul celui din urmă spectacol, care va avea loc în 7 iunie, a fost făcut astăzi pe pagina de Facebook și pe site-ul artistului, după ce biletele la primele trei s-au vândut în timp record, iar cererile au continuat să curgă, până la finalul anului fiind deja cinci reprezentații: „We are very pleased to announce that an additional concert has been scheduled, due to popular
demand. The extra concert will take place on Sunday, June 7 on the Piata Constitutiei (Suntem foarte încântați să vă anunțăm că a fost programat încă un
concert, datorită cererii publicului. Concertul suplimentar va avea loc sâmbătă, 7 iunie, în Piața Constituției)”, spun reprezentanții artistului. Iniţial era programat un concert, în 13 iunie, tot în Piaţa Constituţiei din Capitală. După ce biletele s-au epuizat în trei ore, artistul a anunţat altul în 12 iunie, iar situația s-a repetat, astfel că s-a ajuns la al treilea, în 14 iunie, iar de acolo s-a ajuns acum la programarea celui de-al șaselea, în 7 iunie. Astfel, concertele vor avea loc în zilele de 6, 7, 11, 12, 13 și 14 iunie. Există opt categorii de bilete, de la 172,8 lei – categoria VII până la 864 lei – categoria VIP, care se pot achiziționa online.

Anre Rieu a transmis și un mesaj fanilor din România: „Dragi prieteni, sper ca ați început cu bine noul an! Vă trimit salutări din Berlin, suntem în plin turneu în Germania! În ultimele săptămâni am primit atât de multe mesaje de la oameni minunați. De aceea, mă bucur foarte mult că am reușit să programăm încă un concert!”.

Citiți și:

Andre Rieu: „Concertele din România vor fi unice!”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google