112

„Cazul Sicoe” reloaded, 22 milioane de lei vs. 11 ha de teren

 

Dosarul cunoscut de brașoveni drept „Cazul Sicoe”, pe revendicări imobiliare (evaluarea fiind de peste 22 de milioane de lei), în care Parohia Ortodoxă Triaj Brașov (unde preot paroh este Andrei Sicoe) încearcă să-și treacă în proprietate, cu titlu gratuit, peste 11 ha de teren (pe care se află cimitirul și biserica din zonă) a fost repus pe rolul Curții de Apel Brașov, în urma deciziei luate în luna noiembrie la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis demersul în acest sens al Companiei Naționale Căi Ferate Române (CNCFR) SA. Pe site-ul Curții Supreme se menționează că decizia este irevocabilă.
În fapt, în luna martie a anului trecut, Compania Națională Căi Ferate Române (CNCFR) SA – Sucursala Regională Brașov, susținută de „compania-mamă”, a declarat recurs la sentința Curții de Apel Brașov, pronunțată în 14 februarie 2014, când instanța a cedat Parohiei Ortodoxe Triaj Brașov toate drepturile asupra terenului pe care se află cimitirul menționat și a imobilelor aferente. Vorbim de un teren care se întinde pe 11 hectare, ce a aparținut CNCFR SA, deși Parohia Triaj a obținut dreptul de proprietate, în baza unei legi din 2007, dar aplicată retroactiv cu 17 ani în urmă, după decizia a două instanțe din Brașov.
Totodată, magistrații Înaltei Curți au arătat doar în parte clemență față de solicitarea CNCFR SA privind scutirea de la taxa judiciară de timbru în valoare de aproape 120.000 de lei, aprobând plata acesteia în șase rate lunare:
„Admite în parte cererea formulată în dosarul nr. 2931/62/2013 de petenta CNCFR SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov (…). Dispune eșalonarea plății sumei de 119.598,29 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru datorată în recurs în 6 rate lunare egale în cuantum de 19.933,03 lei, plătibile până la data de 30 ale fiecărei luni, începând cu luna noiembrie 2014. Respinge capătul de cerere privind scutirea de la plata taxei de timbru. Conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google