112
O angajată și-a însușit ilegal 54.000 de lei, prin anularea unor chitanțe

O femeie în vârstă de 34 de ani este acuzată de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce, în calitate de angajată a unei companii din Cluj, a încasat bani de la clienți, pentru expedirea unor colete, apoi a falsificat și anulat chitanțele, păstrând banii. Prejudiciul cauzat s-ar ridica la 54.000 de lei. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Județene Cluj au dispus, ieri, continuarea urmăririi penale față de femeie. Banii au fost recuperați de la suspectă în totalitate. Polițiștii continuă cercetările, pentru documentarea întregii activități infracționale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



