O adolescentă s-a aruncat de la fereastră, de frica părinților

O adolescentă în vârstă de 14 ani s-a aruncat de la fereastră, la școală, de teama reacției părinților, la aflarea notelor mici pe care le luase. Din fericire, ea a scăpat cu viață, dar va rămâne sub tratament câteva zile! Fata, elevă în clasa a VII-a la Liceul Tehnic „Ștefan cel Mare”, a comis gestul, ieri, în condițiile în care urma ședința cu părinții. Ea le-ar fi spus unor colegi de-ai săi ce are de gând, iar aceștia au anunțat imediat un cadru didactic.
„Copiii i-au spus domnului profesor de educație fizică, iar acesta a mers imediat în clasă, în încercarea de a o face să se răzgândească. S-a apropiat, i-a explicat că nu e bine, dar a fost prea târziu. Suntem în stare de șoc. Nu ne-a venit să credem când am auzit”, a declarat directoarea liceului din Cotnari, Adriana Minciună. Înainte de a se arunca în gol, fata a lăsat un mesaj pe telefonul mobil prin are zicea „Îmi cer iertare părinților din cauza notelor proaste”. Culmea este că, notele fetei începuseră să crească în ulima vreme.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



