Expres

VIDEO | Poliția Brașov, controale la Oktoberfest: amenzi de 35.000 de lei pentru comercianți. În trafic…

Polițiștii brașoveni au făcut controale, pe 5 septembrie, în zona evenimentului „Oktoberfest Brașov 2026”, pentru prevenirea evaziunii fiscale și menținerea ordinii și siguranței publice. Peste 40 de operatori economici au fost verificați, iar sancțiunile aplicate au ajuns la 47.000 de lei.

Amenzi de 35.000 de lei pentru abaterile constatate la firme

Acțiunea a fost desfășurată de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Criminalistic și Poliției Municipiului Brașov.

În cadrul controalelor a fost verificată respectarea legislației privind fiscalizarea veniturilor obținute de agenții economici. Totodată, polițiștii au urmărit identificarea persoanelor care fac obiectul unor cercetări penale sau care sunt bănuite de comiterea unor infracțiuni.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 35.000 de lei.

22 de sancțiuni pentru abateri în trafic

Polițiștii au verificat și respectarea legislației rutiere în zona adiacentă evenimentului.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 12.000 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 3 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

Polițiștii au acționat pe toată durata Oktoberfest

Potrivit IPJ Brașov, pe întreaga perioadă de desfășurare a „Oktoberfest Brașov 2026”, echipe de polițiști au acționat zilnic în zona evenimentului.

Misiunile au urmărit prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a infracțiunilor contra persoanei și a faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și creșterea siguranței circulației pe străzile din proximitatea evenimentului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google