Statul pune frână liberalizării! Prețul gazelor pentru populație, înghețat timp de un an de la 1 aprilie. Ce se întâmplă cu facturile românilor

Guvernul a decis o schimbare majoră pe piața gazelor naturale. De la 1 aprilie 2026, prețul gazelor pentru populație va fi stabilit de stat și fixat pentru o perioadă de un an, iar liberalizarea pieței se amână oficial. Măsura se aplică atât consumatorilor casnici, cât și producătorilor de energie termică pentru populație.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că decizia are ca scop protejarea populației de un posibil val de scumpiri și de un nou puseu inflaționist, într-un context economic dificil. Actuala schemă de plafonare va fi eliminată, dar va fi înlocuită cu un preț administrat, reglementat pe întreg lanțul – de la producător și distribuitor până la furnizor.
Pentru populație, măsura înseamnă facturi predictibile și stabilitate timp de un an. În schimb, pentru toți ceilalți consumatori, cu excepția CET-urilor, prețurile vor fi complet liberalizate și stabilite de piață.
Executivul își bazează strategia pe perspectiva anului 2027, când exploatarea gazelor din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep, ar urma să aducă un surplus de resurse, prețuri mai mici și siguranță energetică pe timpul iernii.
Decizia schimbă radical regulile jocului în energie. Ce se va întâmpla după expirarea perioadei de preț reglementat rămâne una dintre cele mai mari necunoscute.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





