112

Serviciul Public Local Salvamont Brașov: 220 de intervenții în luna ianuarie, majoritatea pe pârtiile din Postăvarul

Serviciul Public Local Salvamont Brașov a prezentat raportul de activitate aferent lunii ianuarie 2026, perioadă marcată de un număr ridicat de intervenții, pe fondul deschiderii majorității pârtiilor din Masivul Postăvarul.

În cursul lunii ianuarie, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 220 de cazuri, care au implicat 224 de persoane accidentate, rătăcite sau care au necesitat evacuare din mediul montan, media fiind de aproximativ 7 evenimente pe zi.

Deși sezonul de schi a debutat oficial la finalul lunii decembrie 2025, când au fost deschise doar pârtiile pentru începători din baza masivului, cele mai multe pârtii din zona superioară au devenit funcționale începând cu data de 2 ianuarie 2026, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a numărului de intervenții.

În urma accidentărilor, 76 de persoane au fost predate echipajelor SMURD și SAJ și transportate către unități medicale pentru investigații de specialitate.

Cele mai multe solicitări au avut loc pe pârtiile de schi din Poiana Brașov și Masivul Postăvaru, fiind vorba, în principal, despre traumatisme rezultate în urma căderilor sau coliziunilor suferite de practicanții de schi, snowboard sau săniuș. Totodată, salvamontiștii au intervenit și în cazul unor turiști care s-au accidentat în timpul drumețiilor pe traseele montane marcate din zona deservită.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button