Goana după un salariu mai mare / Bulversați de scumpiri, în special de tarifele la utilități

Goana după un salariu mai mare.
Datele celui mai recent sondaj eJobs arată că 75,6% dintre angajații și candidații respondenți au fost semnificativ afectați de creșterile de prețuri din ultima perioadă. 20,9% au fost afectați într-o oarecare măsură, 2,1% doar într-o mică măsură, iar 1,4% deloc.
Cel mai puternic impact l-a avut creșterea tarifelor la utilități, după cum au menționat 89,2% dintre respondenți. Majorarea prețurilor la alimente și băuturi a lovit în 85,6% dintre respondenți, iar 40,7% au resimțit cel mai mult impactul scumpirilor în cheltuielile aferente transportului (combustibil, transport în comun etc.).
Goana după un salariu mai mare
Impactul economic al ultimelor luni a fost suficient de puternic pentru candidații și angajații din piață încât să-i determine pe 41,3% dintre cei care au luat parte la sondaj să își dorească un job nou și să se afle, în acest moment, în căutarea unui nou loc de muncă. 33,2% sunt dispuși să facă o schimbare doar pentru un salariu mult mai mare decât cel actual, în timp de 11,4% sunt mulțumiți de jobul pe care îl au și nu plănuiesc o mutare în viitorul apropiat. Există și o altă categorie de candidați activi (14,1%) care vor un nou loc de muncă dintr-un cumul de motive, nu doar cel salarial.
Goana după un salariu mai mare
Inclusiv raportarea la munca remote s-a schimbat în noul context economic. Dacă până anul acesta candidații își doreau să poată lucra și de acasă pentru a putea să-și gestioneze mai bine timpul, acum principalul motiv pentru care se uită către joburile remote este acela că i-ar ajuta să cheltuiască mai puțin pe transport, masa de prânz la birou sau haine.
Mai mult decât atât, puși în fața ipotezei de a se angaja pe un salariu mai mare, chiar dacă asta ar însemna mai puțin timp liber, 33,8% ar accepta fără să stea pe gânduri, iar 33,9% ar accepta doar dacă ar fi vorba despre o diferență salarială substanțială. 32,4% ar refuza, argumentând că timpul liber este mai important pentru ei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

