Polițist prins în flagrant cu o mită de 15.000 de euro

Polițist prins în flagrant cu o mită de 15.000 de euro
Un agent de poliție din județul Neamț a fost reținut joi de procurorii DNA, după ce a fost prins pe terasa unui restaurant din orașul Târgu Neamț în timp ce primea aproape 15.000 de euro mită de la un bărbat, în schimbul promisiunii că îl va rezolva cu un dosar penal, au declarat surse judiciare.
Potrivit surselor citate, la începutul lunii martie, doi agenți de la Secția de Poliție Crăcăoani din județul Neamț au oprit pe raza localității Bălțătești o mașină condusă de o femeie și au constatat că aceasta nu avea permis de conducere.
Ulterior, unul dintre polițiști, Sergiu Vasile Vieru, l-a contactat pe concubinul femeii și i-a cerut suma de 15.000 de euro, promițând că va interveni la procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț pentru a o scăpa de femeie de dosarul penal.
Concubinul femeii acceptă și, cu prilejul a două întâlniri, îi dă polițistului sumele de 25.000 lei (echivalentul a 5.000 euro) și 40.000 lei (echivalentul a 8.000 euro). Peste câteva luni, bărbatul se ceartă cu concubina și, în luna iulie, îi sparge cauciucurile mașinii, astfel încât se alege cu dosar penal pentru comiterea unor fapte cu violență și influențare a declarațiilor.
Pentru a scăpa de acuzații, bărbatul apelează din nou la agentul de poliție Sergiu Vasile Vieru, care acceptă să-l ajute prin intervenții la procurori, contra unei sume de bani.
Bărbatul l-a denunțat însă pe polițist la DNA. Cei doi s-au întâlnit joi pe terasa unui restaurant din Târgu Neamț, iar denunțătorul-colaborator i-a remis polițistului sumele de 9.000 euro și 5.200 lire sterline (în total echivalentul a 14.950 euro), moment în care procurorii DNA organizează flagrantul și l-au reținut pe agent.
Polițistul urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, iar ancheta continuă pentru a stabili toate aspectele cazului și eventualele legături cu alte persoane implicate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

