Expres

Se va lăsa noaptea peste un restaurant al Grupului Sergiana

Se va lăsa noaptea peste un restaurant al Grupului Sergiana.

„Iată că a sosit clipa,… dar nu, nu aşa, ci la fel ca în fiecare weekend al verii: Dragilor, vă poftim la Bunătăţuri şi la acest sfârşit de săptămână. Jumările, Bulzul, cel în crustă de porumb, cu bacon, parmezan şi spanac, şi multe altele, pe toate vi le punem pe masă cu mare drag. Alături le vor sta vinuri româneşti de soi şi strădania noastră de a vă primi cum se cuvine. Până Duminică, atunci când se va lăsa noaptea peste Calul Bălan”, au precizat diriguitorii restaurantului situat în staţiunea Neptun.

Se va lăsa noaptea peste un restaurant al Grupului Sergiana

Restaurantul Calul Bălan din Neptun este deschis doar în sezonul estival, din iunie până în septembrie. Acesta a fost achiziţionat în 2022 de compania braşoveană Sergiana, fiind (re)adus la standarde înalte.

Cu un proiect arhitectural îndrăzneț, amenajări și dotări de excepție și un meniu care îmbină bunătăți cu accente inconfundabile ardelenești alături de savori dobrogene irezistibile și rețete internaționale contemporane, Calul Bălan a redevenit un reper în industria ospitalității românești, aşa cum au menţionat cei de la Sergiana.

Se ştie, pe vremea lui Ceauşescu, Calul Bălan era unul dintre cele mai renumite localuri de pe litoralul românesc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button