Când vor primi pensionarii cu venituri mici ajutorul în bani / Se plâng că nu va fi de ajuns nici pentru masa de Paște

Când vor primi pensionarii cu venituri mici ajutorul în bani.
A rămas mai puţin de o lună până când pensionarii cu venituri mici vor primi ajutorul în bani promis de Guvern, după anularea indexării care ar fi trebuit să aducă majorarea tuturor pensiilor. Este vorba despre prima tranşă din cei 800 de lei.
Aproximativ 2,6 milioane de pensionari se încadrează, cu pensii de până în 2.574 de lei. Banii se vor distribui în luna aprilie în acelaşi timp cu pensiile. De pe data de întâi a lunii până pe 15 vor fi daţi prin Poşta Română. Iar cei care primesc pensiile pe card vor avea banii în conturi pe data de 12 a lunii. Cei care depăşesc acest prag nu vor primi nimic, la fel şi pensionarii care au reşedinţa în străinătate.
Totuși, pensionarii sunt de părere că cei 400 de lei nu le acoperă nici măcar nevoile pentru masa de Paște…
Când vor primi pensionarii cu venituri mici ajutorul în bani
Scopul acestei măsuri este de a sprijini persoanele vulnerabile și de a preveni excluderea socială a unor beneficiari ai sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat.
Potrivit antena3.ro, proiectul de act normativ mai prevede că cei 800 de lei nu se vor lua în calcul la stabilirea plafonului prevăzut pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor și nici la stabilirea contribuţiei băneşti individuale a asiguraţilor care beneficiază de bilete de tratament balnear.
Tranșa a doua, de 400 de lei, se va da în decembrie 2025.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

