112

Accident de motocicletă, în județul Brașov / Conducătorul nu deține permis

Accident de motocicletă, în județul Brașov / Conducătorul nu deține permis

Un tânăr a fost rănit într-un accident de motocicletă pe care l-a provocat pe o stradă din Hoghiz – jud. Brașov, în condițiile în care conducea fără permis.

„La data de 5 februarie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea au intervenit pe o stradă din comuna Hoghiz, județul Brașov, la locul producerii unui accident rutier.

 La fața locului, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr, conducător al unui motociclete, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și astfel ar fi intrat în coliziune cu rigolele din beton, ulterior părăsind partea carosabilă a drumului. În urma incidentului rutier, tânărul care conducea, în vârstă de 19 ani, a suferit vătămări corporale, pentru care a beneficiat de îngrijiri medicale.

În continuare, verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că tânărul implicat în incident nu deține permis de conducere auto, iar motocicleta cu care se deplasa nu este înmatriculată”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor de „conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „vătămare corporală din culpă”. Dosarul este instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea. 

foto – caracter ilustrativ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy Nicusor Dan Presedintele ALES!
7 luni în urmă

Vine caldura, ies cocalarii pe doua roti, vin si stirile care ma umplu de bucurie.

Ultima modificare a 7 luni în urmă de către Willy Nicusor Dan Presedintele ALES!
Back to top button