Delicte

Șofer oprit de polițiștii din Poiana Brașov, cercetat penal după ce a refuzat prelevarea de mostre biologice

Un șofer oprit pentru control de polițiștii din Poiana Brașov este cercetat penal după ce a refuzat prelevarea de mostre biologice. În plus, i s-a deschis dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

„La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 23:40, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov au oprit, în trafic, pe strada Poiana Doamnei din stațiune, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 42 de ani. În timp ce efectuau verificări cu privire la legalitatea documentelor, polițiștii au constatat că valabilitatea numerelor provizorii montate pe autoturism este expirată.

Tot în cadrul controlului efectuat, bărbatul a refuzat solicitarea polițiștilor de a se supune testării cu aparatele din dotare, precum și transportul la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
5 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
jonelul
5 ore în urmă

Daca sunteti un jurnal onest si corect, ar trebui sa reveniti cu informatii despre identitatea acestui imbecil, si pedeapsa pe care a primit-o !

Barbu Gh.
Răspunde la  jonelul
1 ora în urmă

Nu le au ei cu jurnalistica.

Dar ce bine-mi pare că le va dispărea meseria în câțiva anișori.

Român
4 ore în urmă

Ia opriți și verificați toți șoferii hukra care lupta eroic….pe terase, baruri etcetc.

Willy
1 ora în urmă

In schimb, cei doi papagali latratori, putinistul barbughey si hauristul Romanache, dau toata ziua aici la ziar probe biologice, probe al caror loc e la WC. Iar mytixfixfix nu trage apa.

Barbu Gh.
1 ora în urmă

Mai lăsați mult timp devianții de soiul haștagului vilighei să se reproducă pe aici?

Ultima modificare a 1 ora în urmă de către Barbu Gh.
Back to top button