Dorian Popa a fost condamnat pentru conducere sub influența drogurilor
Dorian Popa a fost condamnat după ce anul trecut a fost prins conducând sub influența substanțelor interzise.
La finalul anului trecut, influencerul a fost prins conducând sub influența substanțelor interzise. Inițial a negat acest lucru, dar apoi și-a admis fapta și a cerut scuze în mod public pentru acțiunile sale, promițând că nu o să mai facă asta niciodată.
În luna iulie, instanța a admis probele Parchetului și a dispus începerea procesului.
Magistrații au decis ca acesta să fie condamnat la opt luni de închisoare, cu amânarea pedepsei pe o perioadă de doi ani.
„Stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului POPA DORIAN-LAURENȚIU, (…), fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanîe psihoactive (infracţiunea din data de 27.10.2023). Amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilite prin prezenta pe un termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în decizia instanței.
Dorian Popa este obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte unele măsuri de supraveghere. Acesta trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă, dar și să comunice informații şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Dorian Popa este obligat și la plata sumei de 1.600 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1.500 de lei cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală și 100 de lei cheltuieli judiciare. Decizia nu este una definitvă și se poate ataca în termen de 10 zile.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.