Alimentul îndrăgit de români care „poate să fie o capcană pentru siluetă”
Alimentul îndrăgit de români care „poate să fie o capcană pentru siluetă”…
Mihaela Bilic a vorbit despre unele dintre alimentele preferate de români, mai ales în sezonul rece. Medicul a oferit informații nutriționale despre ciorbe și supe – cremă. Dacă pe primele Mihaela Bilic le recomandă fără rezerve, despre celelalte medicul nutriționist susține că pot fi o capcană pentru siluetă.
Potrivit nutriționistului, un castron de ciorbă are aproximativ 150 de calorii, ceea ce face să fie o alegere potrivită pentru cei care vor să mențină un regim alimentar echilibrat.
„Cum se face frig afară, cum ne vine poftă de o ciorbă sau o supă caldă. Supa de pui cu tăiței de casă sau cu găluște este un adevărat medicament. Iar pentru gurmanzi și pofticioși sugerez o ciorbă de fasole cu afumătură sau un borș de perișoare dres cu smântână… greu de rezistat! Ce relație avem între ciorbă și siluetă? Una foarte bună, având în vedere că ciorba ne umple stomacul cu apă. Umflă burta, dar nu îngrașă!”, a scris Mihela Bilic pe Facebook.
„Ciorba este un amestec de legume, făinoase și carne, diluat în multă apă. Dacă e acrită se numește ciorbă, dacă e dulce îi spunem supă. Ingredientele sunt vizibile, zeama este clară iar grăsimea nu poate fi ascunsă, se ridică la suprafață. Uleiul nu se amestecă cu apa, deci ciorba poate fi degresată foarte ușor și când e caldă, fie după ce s-a răcit. Nu e periculos să punem în ciorbă cartofi, paste făinoase sau orez, cantitatea nu depășește 2 linguri/ porție și silueta nu este în pericol. Nici dacă e vorba de ciorbă dreasă cu smântână nu e grav, o lingură de smântână are mai puține calorii decât o lingură de ulei”, a mai spus Mihaela Bilic.
În ceea ce privește supa-cremă, trebuie avut grijă.
„Supa-cremă este în principiu o ciorbă de legume băgată la blender. Poate să conțină și carne, însă consistența ei cremoasă este dată de cartofi, rădăcinoase sau leguminoase. Ca să fie mai groasă și pentru un plus de gust, unele rețete conțin făină, unt sau smântână, iar asta poate să fie o capcană pentru siluetă! Din păcate, făina încorporează și leagă grăsimea, nu o mai putem vedea.
Supă cremă nu poate fi degresată, pentru mai multă siguranță ar fi bine să o gătiți chiar voi, sau să fie făcută de un bucătar de încredere, ca să știți câtă grăsime ascunde. Una peste alta, variantele se compensează: ciorba conține grăsime din carne, în schimb supa cremă are mai mult cartof sau smântână.
Ca valoare energetică, socotiți 150 de calorii pentru un castron de ciorbă/supă, echivalent cu o jumătate de porție de felul doi. Și culmea e că ține stomacul plin de două ori mai mult timp! Ciorba este prietena siluetei și poate fi consumată de cei care țin diete ca fel unic, la masa de prânz sau la cină… e dietetică, echilibrată și foarte românească!”, a mai scris nutriționista.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.