Delicte

Percheziții în Brașov și alte județe, într-un dosar de evaziune fiscală (video) 

Astăzi, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Brașov, Bihor, Ialomița și a municipiului București într-un caz de evaziune fiscală.

Descinderile au avut loc în vederea completării probatoriului vizând săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Dosarul penal este coordonat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

„Activitatea a avut drept scop identificarea și ridicarea de obiecte si înscrisuri de evidență contabilă și medii de stocare din activitatea desfășurată de o persoană juridică care, în perioada 2019-2021, ar fi înregistrat în contabilitate cheltuieli constând în achiziții fictive de bunuri (pompe de bitum și de ulei de mare capacitate), respectiv servicii de transport aferente acestor bunuri, fiind creat prin acestea un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 166.000 lei.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe medii de stocare și documente financiar-contabile, ce urmează a fi analizate pentru stabilirea întregului prejudiciu cauzat bugetului de stat”, a informat IPJ Brașov.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz pentru stabilirea participației penale a tuturor persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunii.
Acțiunea s-a realizat cu sprijinul politistilor din cadrul D.G.P.M.B. – Politia Sector 1, I.P.J. Bihor, I.P.J. Ialomița, respectiv a Serviciului Criminalistic Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button