Delicte

Șofer de autobuz școlar, amendat din cauza alcoolemiei, în județul Brașov

Șofer de autobuz școlar, amendat din cauza alcoolemiei, în județul Brașov…

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au organizat la data de 7 octombrie a.c. o acțiune pe linie rutieră care a vizat verificarea mijloacelor de transport școlar și conducătorii acestora.
Astfel, în cadrul activităților de control, la ora 13:00, pe strada Principală, din localitatea Vama Buzăului, a fost oprit un autobuz școlar, în care nu se aflau elevi și care era condus de un bărbat, în vârstă de 46 de ani. Acesta a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul aparatului etilotest a indicat o alcoolemie de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 1.485 de lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
„Astfel de activități de control vor continua și în perioada următoare în alte localități din județ pentru a ne asigura că transportul elevilor se efectuează în cele mai sigure condiții”, a precizat sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button