Lifestyle

Flavia Mihășan a avut nevoie de terapie după ce a născut al doilea copil

Flavia Mihășan a povestit că a avut nevoie de terapie după ce a născut al doilea copil. Dansatoarea în vârstă de 40 de ani este mamă a doi băieți, Carol și Tudor, în vârstă de 5 ani, respectiv 3 ani. După ce a devenit din nou mamă, Flavia a divorțat de partenerul ei și s-a întors în echipa matinalului „Neatza cu Răzvan și Dani”, de la Antena 1. Invitată la Fresh by Unica, Flavia Mihășan a vorbit despre perioada mai puțin plăcută din viața ei.

„Mi se pare important, așa cum faci sport și ai grijă de corpul tău, să ai grijă și de mintea ta. Și am simțit nevoia să vorbesc cu cineva, deși am prieteni foarte buni. Puțini, dar buni. Dar prietenii și familia au tendința să fie subiectivi și să te încurajeze indiferent ce faci, indiferent de decizie”, a spus Flavia Mihășan, la Fresh by Unica.

„După ce l-am născut pe Tudor, am simțit nevoia să vorbesc cu un specialist și m-a ajutat foarte tare. A făcut lumină”, a spus Flavia Mihășan, pentru Unica.ro.

„M-a ajutat să curăț un pic din gândurile astea repetitive pe care cu toții le avem și care nu sunt de cele mai multe ori în favoarea noastră, sunt pe pilot automat. Te face conștientă o persoană de genul acesta. Prin întrebările potrivite, pentru că răspunsurile oricum sunt în tine și tu le știi, doar că ți-e greu să recunoști”, a mai spus ea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button