112

Un bărbat a vrut să se arunce de pe acoperișul unei stații CFR

Un bărbat a vrut să se arunce de pe acoperișul unei stații CFR.


La data de 19 august 2024, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Biroului Poliție Transporturi Feroviare București au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, pe acoperișul unei stații CFR, se află o persoană, care are intenția de a se precipita”, a informat Poliția Română.


La fața locului s-au deplasat polițiștii de la transporturi, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat de 33 de ani.
Cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, bărbatul a fost coborât în siguranță de pe acoperiș.


Totodată, un echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov l-a transportat pe bărbat la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate, acesta fiind internat. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Biroului Poliție Transporturi Feroviare București, pentru stabilirea situația de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
3 luni în urmă

De cand lumea si pamantul te arunci sub tren nu pe tren. Asa prost nu poate fi decat unul cu gandire putinista. Nu dam nume.

Back to top button