Expres

Acțiune rutieră în municipiul Brașov pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicați pietoni. Peste 130 de amenzi…

În această dimineață, polițiștii din cardul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat o serie de acțiuni dedicate siguranței pietonilor, prin prevenirea accidentelor rutiere în municipiul Brașov.


La activități au participat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, în colaborare cu Secțiile 1-5 de Poliție Brașov, Serviciul Rutier Brașov, Poliția Stațiunii Predeal, Poliția Municipiului Codlea, Poliția Orașului Ghimbav, Poliția Municipiului Săcele și Poliția Stațiunii Râșnov. Inițiativa polițiștilor, derulată în mai multe zone ale orașului, a vizat intensificarea monitorizării circulației în apropierea trecerilor de pietoni și în zonele cu trafic pietonal intens. Astfel, pe parcursul activităților, polițiștii s-au asigurat că regulile de circulație sunt respectate de atât de către conducătorii auto, cât și de către pietoni“, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Având în vedere faptul că scopul principal al acestor măsuri a fost preventiv, polițiștii au acționat pentru prevenirea incidentelor rutiere și pentru a menține un mediu de siguranță adecvat, pentru toți participanții la trafic. La finalul acțiunilor, rezultatele s-au concretizat prin aplicarea unui număr de 139 de sancțiuni contravenționle, în valoare totală aproximativă de 13.000 lei și în reținerea unui certificat de înmatriculare auto“, a adăugat sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button