Acțiune rutieră în municipiul Brașov pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicați pietoni. Peste 130 de amenzi…
În această dimineață, polițiștii din cardul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat o serie de acțiuni dedicate siguranței pietonilor, prin prevenirea accidentelor rutiere în municipiul Brașov.
„La activități au participat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, în colaborare cu Secțiile 1-5 de Poliție Brașov, Serviciul Rutier Brașov, Poliția Stațiunii Predeal, Poliția Municipiului Codlea, Poliția Orașului Ghimbav, Poliția Municipiului Săcele și Poliția Stațiunii Râșnov. Inițiativa polițiștilor, derulată în mai multe zone ale orașului, a vizat intensificarea monitorizării circulației în apropierea trecerilor de pietoni și în zonele cu trafic pietonal intens. Astfel, pe parcursul activităților, polițiștii s-au asigurat că regulile de circulație sunt respectate de atât de către conducătorii auto, cât și de către pietoni“, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
„Având în vedere faptul că scopul principal al acestor măsuri a fost preventiv, polițiștii au acționat pentru prevenirea incidentelor rutiere și pentru a menține un mediu de siguranță adecvat, pentru toți participanții la trafic. La finalul acțiunilor, rezultatele s-au concretizat prin aplicarea unui număr de 139 de sancțiuni contravenționle, în valoare totală aproximativă de 13.000 lei și în reținerea unui certificat de înmatriculare auto“, a adăugat sursa citată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.