Sport

Donația lui Gheorghe Gârniță / „Pentru o jumătate de oră am fost campion mondial”

Donația lui Gheorghe Gârniță.

Antrenorul lotului național de biatlon al României a făcut o vizită la Muzeul Sportului și Turismului Montan, de la Complexul Olimpia din Brașov, având un scop precis.

Donația lui Gheorghe Gârniță

„Tezaurul muzeului nostru crește! Astăzi am avut fericirea să primim o donație extraordinară, de nivel mondial! Vicecampionul mondial la biatlon, dl. Gheorghe Gârniță, ne-a adus la Olimpia schiurile și arma cu care a obținut la Minsk, în 1974, cea mai importantă performanță a schiului românesc!”, a declarat Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean Brașov.

Gheorghe Gârniță s-a născut în Măgura, relativ aproape de Zărnești.

„Eram într-o familie cu șase copii. Când eram elev, aveam o distanță de 16 kilometri până la scoală, dus și întors. Că să ajung la școală, iarna, trebuia să merg cu schiurile în fiecare zi. Așa a început activitatea sportivă. Apoi am mers la Școală Sportivă Râșnov, după care la Dinamo, în 1968, când aveam 18 ani. Atunci am început și biatlonul. Se trăgea cu gloanțe de calibru mare, la distanța de 150 de metri, cu muniție de război. Arma era mult mai grea decât cea de acum, avea recul puternic, iar pretențiile erau mult mai mari. Dar am început că fondist, eram un alergător de frunte, iar în concursurile internaționale eram de primii zece”, a rememorat Gheorghe Gârniță pentru ziare.com.

Donația lui Gheorghe Gârniță

Pentru aceeași sursă, el a relatat că a pierdut titlul de campion mondial, în 1974, la Minsk, pentru un cartuș ratat la ultima tragere din poligon: „Pentru acel foc nu primesc renta viageră. Dar pentru o jumătate de oră am fost campion mondial. Cel care a câștigat, finlandezul Juhani Suutarinen, a ratat în prima tragere. Eu eram numărul 22, el numărul 53, a plecat la jumătate de oră după mine și astfel m-a avut în vizor tot timpul. Cu o zi înainte mi-am făcut niște calcule, mi-am făcut strategia de alergare pe schiuri. Eram mulțumit dacă intru în primele 6 locuri”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button