Politic

Dan Ghiță (PNL) le-a răspuns USR-iștilor: „Nu există nici un PLAN așa cum nu există nici un CLAN!”

Dan Ghiță (PNL) le-a răspuns USR-iștilor: „Nu există nici un PLAN așa cum nu există nici un CLAN!”.

Candidatul liberal pentru un post de consilier local la alegerile locale din 9 iunie a precizat că „echipa de campanie a actualului primar dă dovadă de o lipsă serioasă de imaginație și mai crede că suntem în 2020! Atunci, pe fondul pandemiei, stresului, statului în casă, purtatului de mască și restricțiilor, toată lumea era extrem de sensibilă! USR a avut un plan bun, lovind exact unde trebuie pentru a câștiga alegerile la Brașov. Au strigat tăvălindu-se pe jos: hoții, DNA, șantajiștii si altele asemănătoare!”.

Dan Ghiță și-a continuat expunerea pe contul său de Facebook: „Au profitat de situația pandemică si au bătut monedă pe ideea: nu vă duceți la vot că luați Covid! Pe grupurile lor bine puse la punct s-au organizat și au mobilizat anumite categorii de brașoveni să meargă la vot! Au propagat ideea că oricum iese George Scripcaru primar, așa că nu are sens să se meargă la vot! Au creat ceea ce se numește VAL EMOȚIONAL! Ăsta a fost PLAN-ul în 2020 și le-a mers! Tot ce au avut pregătit în 2020 la capitolul «infrastructură» de on-line și mesagerie a rămas în așteptare!”.

„CLAN-ul de conturi false, ferme de troll, postaci plătiți, baze de date cu adrese de mail, s-a activat în 2024! Din păcate, pentru ei, emoțiile lui 2020 sunt departe! Ei nu au nici un PLAN, pentru că, dacă aveau, măcar urme de așa ceva, s-ar fi văzut intenția și perioada 2020-2024 ar fi arătat altfel pentru Brașov! Dacă abia de acum au PLAN-ul, să fie sănătoși!”, a relatat Dan Ghiță.

Dan Ghiță (PNL) le-a răspuns USR-iștilor

„Aseară un «postac» fără identitate clară a dat share la o postare a actualului primar care stă în iarbă și privește lung în zare! Aparent este pe fosta platforma IUS Lubrifin sau cum îi spunem noi brașovenii: la Rafinărie! Spune că vrea sa facă parc acolo! Bun! Două întrebări: 1. Care sunt costurile pentru asta și cine sunt proprietarii actuali? 2. Dacă a cumpărat CET-ul și avea la dispoziție Rulmentul, de ce nu a făcut nimic acolo? Cele două întrebări într-o concluzie: cum să credem noi că are un PLAN când el nu a demonstrat că poate să facă ceva concret cu proprietăți pe care le avea la îndemână?”, a subliniat PNL-istul.

Dan Ghiță a menționat apoi: „CLAN: termen folosit pentru a induce, din nou, emoții! Se păstrează termenii din 2020 cu hoții si se adaugă «rechinii imobiliari» pentru creșterea emoțiilor de care vă spuneam! Culmea e că ei au dezvoltat un CLAN adevărat care poate acum să «lucreze» serios în Municipiu și în Poiana Brașov, dar asta abia după ce primarul a reușit, cu eforturi mari, să schimbe șefii de servicii din Primăria Brașov! Ăștia erau «slugile» lui Scripcaru în opinia CLANULUI! Adică îi încurcau! Cu aceste servicii «decapitate» și cu oameni apropiați CLAN-ului puși în poziții cheie, treaba este clară! Ca să fie clar pentru toată lumea, ei nu au PLAN, dar este cert că au CLAN, însă folosind metoda bolșevică bine cunoscută – strigă cât pot de tare CLANUUUU!”.

Dan Ghiță (PNL) le-a răspuns USR-iștilor

„La orice postare de-a mea, un întreg batalion de «zombi» atacă cu «râsete» și comentarii pregătite în arsenal! Toate conturile de pe care postează seamănă izbitor între ele și profită, ca să se poată infiltra, de naivitatea unor persoane aflate în lista mea de prieteni. În poze o să vedeți câteva exemple, dar și mesajul primarului către CLAN legat de postări! (mai jos – n.r.), a spus Dan Ghiță, care a concluzionat: „La final, două chestii : 1. Viața reală nu este pe rețelele de socializare. 2. Pe 9 iunie mergem la vot!”.

Dan Ghiță (PNL) le-a răspuns USR-iștilor | MyTex.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

3 Comentarii

  1. Hai du-te!
    Las o balta,tu nu aveai ce căuta în politică oricum,un om de radio trebuie sa fie independent,nu sa facă publicitate penalilor!

  2. Legat de sintagma “VAL EMOȚIONAL”  despre care vorbeste nea Ghita, treaba sta cam asa: din prisma mea, a celui care din ianuarie 2017 am batut strazile Brasovului aproape zilnic la proteste si culminand cu #10, 11 si 12 august 2018 da (o spun mai multi, unii chiar fosti din usere), usereul s-a catarat pe un val emotional in urma caruia a castigat un procent mare la Europarlamentare si apoi cateva primarii si locuri de consilieri locali. Dar “VALUL EMOȚIONAL” a fost cel creat in timpul protestelor anti PSD, anti Dragnea, pornite in ianuarie 2017 din cauza OUG 13. La data alegerilor Europarlamentare si a alegerilor locale, “VALUL EMOȚIONAL” era deja creat demult. Nicidecum nu s-a format in campania electorala 2020. 

    Mai zice Ghita: “Atunci, pe fondul pandemiei, stresului, statului în casă, purtatului de mască și restricțiilor, toată lumea era extrem de sensibilă! USR a avut un plan bun, lovind exact unde trebuie pentru a câștiga alegerile la Brașov”. Pardon, adica ne-am prostit din cauza pandemiei si a restrictiilor in 2020 si usereul ne-a dus de nas? Frumos, nu stiam. Merci. Din contra, am avut timp mai mult sa gandim, sa citim, am crezut ca votand un altfel de partid o sa se schimbe ceva. In bine. #faraHotie Nu s-a schimbat nimic, din contra. #Ne_amPacalit, eu recunosc. Nu ma asteptam la chiar asa o teapa. Si cand usere si-a dat demisia de la guvernare mare lovitura ne-a dat, lasand calea libera comasarii. Atata s-a putut. In opinia mea, pentru treaba cu comasarea de acum, usereul poarta intreaga vina. 

    „Au profitat de situația pandemică si au bătut monedă pe ideea: nu vă duceți la vot că luați Covid!” mai zice Ghita despre asa zisa tactica userista. Eu nu am auzit de asa tactica la vremea respectiva, as putea spune ca din contra, usereul ne indemna sa iesim la vot. Ma rog, internetul e mare, poate pe undeva s-a strecurat schema asta, dar ea oricum nu prindea la electoratul usere, electorat care avea o alta structura mentala, diferita de electoratul captiv penelist, pesedist, udemerist, etc. Usereul era un partid nou, cu idei noi (de rahat, ne-am lamurit ulterior mai bine, asta e #Ne_am Pacalit). Poate, daca Ghita nu era atat de apropiat de Scripcaru, ar fi votat si el cu usereul. Ca nici nea Ghita nu e vreun prostanac sa nu il duca mintea, sunt convins ca ii place noul, provocarea. Si daca am ajuns in punctul asta, eu il inteleg pe Ghita, e treaba lui ce face, dar ma asteptam ca atatia ani de vorbit la radio sa il faca mai rafinat, mai subtil. Citind postarile lui, parca le citesc pe alea useriste din 2019-2020. Nici o diferenta. Doar ca in loc de PSD si PNL Ghita pune USR. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button