Sepsi transferă en-gros / Primii 3 jucători cu care s-a înțeles gruparea din Sf. Gheorghe
Sepsi transferă en-gros.
De curând, șeful Laszlo Dioszegi anunța că sunt necesare mai multe transferuri la formația din Sf. Gheorghe, având în vedere că multor fotbaliști le expiră contractele la finalul sezonului.
Sepsi transferă en-gros
Astfel, în locul lui Andres Dumitrescu (alături de Laszlo Dioszegi – sursa foto: Facebook Sepsi OSK), care va reveni la Slavia Praga, Sepsi a bătut palma cu Stefan Hajdin, în vârstă de 30 de ani, aflat pe final de angajament cu Zeleznicar Pancevo.
„Da, suntem înțeleși cu el. Cred ca Hajdin ne poate ajuta”, a declarat Attila Hadnagy, managerul general al lui Sepsi Sf. Gheorghe, pentru HotNews.
Fundașul stânga sârb Stefan Hajdin, crescut la Steaua Roșie Belgrad, este cotat de Transfermarkt la 800.000 de euro.
Sepsi transferă en-gros
În afară de Hajdin, Laszlo Dioszegi s-a înțeles și cu Mihajlo Neskovic, o extremă stângă în vârstă de 24 de ani de la FK Vozdovac, tot din Serbia, dar și cu mijlocașul brazilian Marcelo Freitas, 29 de ani, pe final de contract cu UTA Arad.
În altă ordine de idei, echipa feminină de fotbal Sepsi Sf. Gheorghe a promovat în Liga 2, după ce a câștigat cu scorul de 9-3 partida din deplasare cu FC Botoșani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.