Politic

Propunerile consilierilor județeni USR vizând dezvoltarea aeroportului au fost adoptate de Consiliul Județean, fiind acceptate de toate partidele

După evoluția sub așteptări a actualului Consiliului de Administrație al aeroportului de la Ghimbav, Consiliul Județean Brașov trebuie să se asigure că membrii noului CA vor avea capacitatea de a dezvolta cu adevărat acest obiectiv și de a-l aduce la nivelul de performanță pe care îl merită brașovenii. 

După trei ani în care consilierii județeni ai USR s-au lovit de opacitatea și de aroganța fostului președinte al CJ Brașov, care nu era dispus nici măcar să poarte un dialog, au reușit acum să convingă toate partidele că propunerile USR pentru dezvoltarea aeroportului sunt viabile și necesare. 

„PNL a acceptat viziunea noastră pentru o mai bună dezvoltare a aeroportului”, spune consilierul județean Ovidiu Paraschivescu

| MyTex.ro

Și continuă: “Din iunie 2024 trebuie să aducem o altă echipă în Consiliul de Administrație de la aeroport. Sper să se termine cu foștii politicieni și angajați ai ROMATSA. Aeroportul e un obiectiv prea important pentru brașoveni și nu ne permitem să îl tratăm cu lipsă de responsabilitate”.

Mandatul actualului Consiliu de Administrație expiră pe 28 mai 2024, dată până la care ar trebui să fie numit un nou Consiliu de Administrație.

În ședința de plen din 29 februarie, a fost votată Scrisoarea de așteptări, documentul de referință privind ambițiile Consiliului Județean pentru următorii patru ani legate de dezvoltarea aeroportului. La propunerea consilierilor județeni USR Ovidiu Paraschivescu și Marius Stoianovici, au fost introduse trei obiective majore, acceptate de toate partidele:

| MyTex.ro

1. Respectarea nivelului veniturilor și cheltuielilor aeroportului conform planului de afaceri care va fi transmis de Consiliul Județean către Comisia europeană;

2. Realizarea unui masterplan al aeroportului care să ofere un sprijin documentat și să asigure păstrarea direcției și obiectivelor de dezvoltare indiferent de experiența candidaților;

3. Dezvoltarea de capabilități în direcția de transporturi cargo, aceasta fiind o sursă sigură de venituri suplimentare pentru aeroport.

De asemenea, Zoltan Szenner, vicepreședintele USR al Consiliului Județean, a formulat o serie de întrebări și observații privind existența în Scrisoarea de Așteptări a unor condiții care să asigure un nivel înalt de profesionalism al membrilor CA și a unor mijloace de motivare și de evaluare a performanței acestora. Din răspunsurile oferite de departamentul Guvernanță Corporativă, rezultă că vor exista astfel de condiții, iar Consiliul Județean va avea un cuvânt de spus. 

| MyTex.ro

“Profilul candidatului, draftul contractului de mandat, inclusiv anunțul pentru selecție, vor fi realizate de către Comisia de selecție, apoi aceste documente trebuie să fie aprobate în plenul Consiliului Județean. După aprobarea documentelor, în baza lor se va face selecția membrilor CA care, la rândul lor, trebuie să fie aprobați în plenul CJ.” spune Zoltan Szenner.

Referitor la indicatorii de performanță pentru viitorul CA, vicepreședintele CJ spune că, “chiar dacă vor fi propuși de membrii CA, trebuie să fie aprobați în plenul Consiliului Județean. Așadar, dacă vom considera că viitorul CA nu își stabilește ținte suficient de ambițioase, atunci vom putea ridica noi mai sus ștacheta.” 

Totodată, Zoltan Szenner consideră că indemnizația membrilor CA trebuie “să fie atractivă, astfel încât să reușim să atragem oameni profesioniști, dar după aceea să putem avea și așteptări de la ei. Iar o componentă variabilă a indemnizației, dacă Legea 269/2023 se va modifica și va permite acest lucru, să se acorde numai în cazul atingerii țintelor stabilite.”

Grupul USR va oferi viitorului Consiliu de Administrație tot sprijinul de care va avea nevoie pentru ca aeroportul să livreze performanță clară, conform așteptărilor brașovenilor și conform obligațiilor de profitabilitate impuse de lege. 

P – articol al USR Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button