Politic

Un primar USR Brașov a sărit în barca PSD / Plus alți doi primari și 40 de consilieri locali brașoveni

Un primar USR Brașov a sărit în barca PSD / Plus alți doi primari și 40 de consilieri locali brașoveni

„Un primar de municipiu, un primar de oraş şi un primar de comună, împreună cu peste 40 de consilieri locali se alătură astăzi Partidului Social Democrat”, a anunțat Marius Dunca, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Braşov.

Senatorul Marius Dunca i-a prezentat astăzi într-o conferinţă de presă pe primarii care s-au alăturat social-democraţilor braşoveni: Camelia Bertea – primarul oraşului Victoria – aleasă din partea USR, Gheorghe Sucaciu – primarul municipiului Făgăraş – ales independent (a cărui intrare în PSD a fost anunțată de aproape doi ani – detalii aici) şi Sergiu Arsene – primarul comunei Bod – ales independent. Acestora li se adaugă 40 de consilieri locali, aleşi la nivelul întregului judeţ.

Totodată, au fost anunţate şi două candidaturi din partea PSD la funcţia de primar. Daniel Cusai va intra în cursa electorală pentru funcţia de primar al oraşului Ghimbav şi Viorel Strîmtu pentru Primăria Comunei Dumbrăviţa.

„Familia noastră politică şi administrativă creşte prin venirea noilor colegi, oameni cărora le port un respect deosebit pentru activitatea administrativă pe care au derulat-o în ultimii ani. Pentru PSD Braşov este o mândrie să avem în rândurile noastre, atât oameni cu experienţă, cum este primarul municipiului Făgăraş, cât şi colegi mai tineri, motivaţi să facă performanţă în administraţie. Le mulţumesc că au ales să răspundă invitaţiei mele, de a se alătura unei echipe politice hotărâtă să câştige alegerile din 2024 în judeţul Braşov! Ei au venit alături de noi pentru că pe parcursul anilor am demonstrat seriozitate şi am fost un sprijin real atunci când au avut nevoie, în consiliile locale sau în Consiliul Judeţean Braşov“, a declarat Dunca, citat de Agerpres.

În cadrul conferinţei de presă, Dunca a subliniat faptul că organizaţia judeţeană pe care o conduce, prin consilierii locali şi judeţeni, a susţinut de fiecare dată proiectele administrative benefice comunităţilor, indiferent de culoarea politică a celor care le-au propus.
În plus, Dunca a mai afirmat că uşa social-democraţilor braşoveni este deschisă atât pentru cei care doresc să facă politică şi administraţie, cât şi pentru cei care vor să candideze la alegerile din acest an sub sigla PSD.

„Pentru PSD, importanţi sunt oamenii şi proiectele care le fac viaţa mai bună! Nu am făcut niciodată politică pentru a bloca pe cineva, pentru a încurca vreun primar dacă vine din alt partid. Acest lucru s-a văzut şi sunt convins că venirea noilor colegi alături de noi se bazează pe această abordare pe care o avem la nivelul întregului judeţ. Uşa noastră rămâne deschisă, vom susţine întotdeauna proiectele bune pentru oameni. În plus, anvergura unei organizaţii este dată de forţa membrilor săi şi noi, la Braşov, ne mândrim cu unii dintre cei mai tineri şi mai muncitori primari din ţară, Mihai Câmpeanu, la Codlea, Alexandru Igrişan, la Zărneşti, Marius Doda, la Vulcan, Cătălin Perşoiu, la Poiana Mărului, Tiberiu Chirilaş, la Vama Buzăului. Acestora li se adaugă, începând de astăzi, cei trei colegi de la Făgăraş, Victoria şi Bod. În spatele acestor oameni de administraţie se află multă muncă, proiecte derulate pentru educaţie, sănătate, infrastructură, proiecte pentru oameni”, a adăugat senatorul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button