Proprietari amendați pentru câinii care au ajuns pe holurile unei pensiuni din Brașov
Proprietari amendați pentru câinii care au ajuns pe holurile unei pensiuni din Brașov…
„În această dimineață am fost sesizați printr-un apel 112 că în incinta unei pensiuni situată pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov se află doi câini agresivi.
La sosirea echipajului de jandarmi la locul indicat, cele sesizate s-au confirmat, câinii fiind găsiți pe un hol în interiorul pensiunii.
La scurt timp după sosirea jandarmilor, au ajuns și proprietarii câinilor care au declarat că erau în căutarea lor. Aceștia au fost sancționați în baza prevederile OUG 55 din 2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi (republicată) cu amendă în valoare de 1500 lei și li s-a pus în vedere să supravegheze atent animalele și să respecte legislația, având în vedere că în data de 20 februarie aceștia au mai fost sancționați cu amendă în valoare 1500 lei pentru aceeași contravenție”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Luiza Dănilă.
„Reamintim proprietarilor de câini din rase periculoase sau care sunt agresivi că este important să respecte legislația în domeniu, în vederea evitării oricăror incidente nedorite”, a adăugat sursa citată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Si latraul putinist barbughey a rupt lesa si umbla aiurea! Mai mananca si cacat rusesc pe deasupra!