112

Tânăr artist, mort într-un accident de ATV

Tânăr artist, mort într-un accident de ATV…

Gabi Stângău, un violonist din Maramureş, a murit la doar două zile după ce a împlinit 32 de ani.
El a făcut accident cu un ATV, ieri, la doar câteva ore după ce a postat pe rețelele de socializare o poză de pe vehiculul care i-a adus moartea. Artistul se deplasa cu ATV-ul prin localitatea Dumbrăvița, din Maramureș, când a pierdut controlul vehiculului, a intrat într-un șanț și s-a oprit în gardul metalic al unui imobil. Echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.


„La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Dumbrăvița, în timp ce conducea un ATV ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat într-un șanț situat pe partea dreaptă a direcției de mers și s-a oprit în gardul metalic al unui imobil.
În urma impactului, conducătorul auto a suferit vătămări corporale incompatibile cu viața, fiindu-i declarat decesul de către personalul medical sosit la fața locului
“, transmite IPJ Maramureș.
Potrivit presei centrale, artistul intenționa să vândă ATV-ul și îl scosese pe stradă pentru a testa cum mai funcționează.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
georgescule
9 luni în urmă

Eu am spus de multe ori ca trebuie interzise aceste porcarii de ATV-uri !

Barbu Gh.
9 luni în urmă

De ce dispar comentariile, nenorociților?

Back to top button