Delicte

Cercetat, în județul Brașov, pentru șofat cu permis fals

Cercetat…

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează acte de urmărire penală după ce un conducător auto le-ar fi prezentat polițiștilor din județul Brașov un permis de conducere fals.


„La data de 10 noiembrie 2023, în urma unor verificări efectuate de polițiștii rutieri, în cazul unui conducător auto, din orașul Rupea, identificat în trafic, acestia au stabilt că bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat de statul ungar, care nu ar corespunde din punct de vedere al autenticității.
În cadrul verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date europene, aceștia au stabilit că permisul de conducere, înmânat de conducătorul auto, nu prezintă elementele de securitate, iar în bazele de date acesta nu are corespondent.


Pentru cele constatate în timpul controlului, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care urmează a se clarifica toate aspectele cercetate, atât pentru conducerea vehiculului fără permis de conducere, cât și pentru suspiciunea săvârșirii infracțiunii de fals”
, se arată într-un comunicat al IPJ Brașov.
Investigațiile sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button