Cazul FC Brașov. PNL îl consideră pe primarul Coliban principalul vinovat
Cazul FC Brașov.
Situația la așa-zisul „club fanion” este la limita existenței, din cauza greșelilor manageriale grave comise încă de la înființarea sa anunțată cu pompă de primarul Coliban. Datoriile dau pe afară după pierderea licenței pentru Liga 2, finanțarea de către Municipalitate rămâne un vis frumos, iar, colac peste pupăză, președintele Dragoș David și-a anunțat astăzi demisia după circul din Consiliul Local – Detalii, AICI și AICI.
„Împreună cu părinții copiilor și juniorilor de la FC Brașov am agreat, cu toții, ca până la ședința ordinară a Consiliului Local Brașov din 26 octombrie să analizăm și să dezbatem această Metodologie de finanțare a activității sportive. Ne vom interesa asupra legalității la toate instituțiile abilitate și vom solicita puncte de vedere, inclusiv Curții de Conturi. Aceasta pentru că Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a acordat finanțarea la FC Brașov în 2022 a fost anulată de o primă instanță, la Tribunalul Brașov. Trebuie să vedem dacă facem o ilegalitate în continuare sau facem un lucru bun de la început”, s-a precizat într-un comunicat emis de PNL Brașov.
Cazul FC Brașov
„Să nu uităm că cea mai mare problemă este că la FC Brașov au fost risipiți 3,5 milioane de euro în 2 ani de zile! Cel care este primul și principalul vinovat este domnul primar Coliban! Însă dânsul caută în continuare tot felul de vinovați și încearcă să distragă atenția opiniei publice de la adevăr prin diverse inițiative, menite să îngroape subiectul risipirii banului public. Pentru grupele de copii și juniori trebuie găsită o variantă, așa cum la fel de clar este că FC Brașov are o problemă, care însă nu poate fi rezolvată în lipsa unui audit extern”, au mai relatat liberalii brașoveni.
Cazul FC Brașov
„Ei bine, domnul primar a plecat mai repede de la întâlnirea cu părinții. După finalul discuțiilor, atunci când ne despărțeam de părinți, primarul Coliban a convocat o ședință de îndată a Consiliului Local pentru mâine dimineață, la ora 8! Părinții au realizat exact cum stau lucrurile și că totul este doar un circ politic pe care domnul primar îl face, în contextul în care împreună agreasem cu toții să discutăm Metodologia de finanțare cu părinții și cei cei abilitați, să-i dăm o formă finală până în data de 26 octombrie la ședința ordinară și să o votăm. Faptul că pe domnul primar nu-l interesează nici viitorul fotbalului brașovean, nici viitorul sportului pentru copii și continuă și dorește doar spectacol ieftin și nu rezolvarea problemei s-a adeverit încă o dată. E clar care va fi rezultatul ședinței. Pe această cale, părinții s-au convins cine este adevăratul responsabil de situația actuală din fotbalul brașovean și din fotbalul pentru copii, dar și de lipsa de asumare a primarului Coliban”, s-a specificat, în continuare, în comunicatul PNL Brașov.
Foto: Arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.