Un bărbat din județul Brașov și-a găsit mașina avariată și parcată într-o altă poziție / Ce au stabilit polițiștii
Un bărbat din județul Brașov și-a găsit mașina avariată și parcată într-o altă poziție. Polițiștii au stabilit că autoturismul fusese condus – ilegal – chiar de fiul proprietarului.
„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Victoria efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana bănuită în stare de reținere, după ce proprietarul unui vehicul și-a găsit autoturismul avariat și parcat într-o altă poziție decât cea în care fusese lăsat anterior.
Cercetările pe care polițiștii le-au efectuat imediat după primirea sesizării au arătat că, la aceeași dată, respectiv 23 septembrie a.c., fiul deținătorului auto a sustras cheile vehiculului și l-a condus pe străzile din orașul Victoria, deși acesta nu este posesor de permis de conducere. În timpul conducerii, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit un autocamion ce se afla parcat, căruia i-a provocat avarii.
După producerea incidentului, conducătorul auto a revenit cu vehiculul în locul de unde l-a sustras și l-a parcat într-o altă poziție, fapt ce i-a creat deținătorului suspiciunea că acesta a fost condus de către o altă persoană”, au detaliat reprezentanții IPJ Brașov.
La testarea efectuată cu aparatul etilotest, polițiștii au stabilit că tânărul care a sustras vehiculul se afla sub influența alcoolului, având o valoare a alcoolemiei de 0,62 mg/l în aerul expirat.
Inculpatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Activitățile de cercetare sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.