IPJ Brașov: Se fac cercetări în cazul cățelului aruncat de un copil de pe acoperiș / Infracțiunea…
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a anunțat că se fac cercetări în cazul cățelului aruncat de un copil de pe acoperiș. Fapta a fost comisă aseară, pe str. Spicului din Brașov. Animăluțul se află în prezent în grija Asociației Milioane de Prieteni, care îi oferă și tratament.
„Ca urmare a incidentului prezentat în spațiul media, în care un pui de câine ar fi fost aruncat de un copil de pe acoperișul unei magazii, vă informăm că polițiștii din cadrul Biroului Pentru Protecția Animalelor au efectuat verificări, stabilind următoarea situație de fapt:
La data de 9 iulie a.c., un băiat, în vârstă de 10 ani, identificat, ar fi aruncat de pe acoperișul unui imobil un cățel, iar în urma contactului cu solul animalul ar fi suferit leziuni la unul dintre membrele posterioare, fapt pentru care a fost preluat de către o asociație pentru protecția animalelor, care îi acordă sprijin medical în acest sens.
În cauză, față de cele stabilite, polițiștii efectuează la acest moment cercetări relativ la săvârșirea infracțiunii de «Rănirea cu intenție a animalelor», aspecte cercetate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală corespunzătoare”, a informat IPJ Brașov.
Cățeluș aruncat de un copil de la peste 3 metri înălțime, în Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.