Delicte

Mandate puse în aplicare de polițiștii din județul Brașov

Polițiștii brașoveni au pus în aplicare mai multe mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, în 15 iunie.
Astfel, agenții din cadrul Secției de poliție Rurală Voila au depus la penitenciar o persoană condamnată pentru infracțiuni la regimul rutier.

În fapt, ei au procedat la punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei emis de către Judecătoria Făgăraș pe numele unui bărbat condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, în regim de detenție, pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și în timp ce se afla sub influența alcoolului.
După identificarea bărbatului, polițiștii l-au condus la Penitenciarul Codlea.
Alte mandate au fost puse în aplicare de agenții Secției de poliție Rurală Hoghiz.

„La data de 15 iunie a.c., polițiștii au procedat la identificarea bărbatului, de 22 de ani, din localitatea Cobor, pentru care Judecătoria Rupea a emis un mandat de executare a pedepsei, în care acesta era condamnat la pedeapsa de peste 3 ani închisoare, în regim de detenție, pentru conducerea unui autovehicul fără să posede permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.


După identificarea bărbatului, polițiștii l-au condus la Penitenciarul Codlea, unde urmează să execute pedeapsa pentru care a fost condamnat.
De asemenea, polițiști de la aceeași strucură de poliție au efectuat activități de identificare a unui alt bărbat condamnat, tot de către Judecătoria Rupea, la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
Bărbatul, de 26 de ani, din comuna Cața, după reținerea de către polițiști, a fost condus la Penitenciarul Codlea, unde urmează să execute pedeapsa pentru care a fost condamnat”
, au informat reprezentanții IPJ Brașov.


În fine, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au pus în executare un mandat de arestare preventivă, emis pentru sâvârșirea infracțiunii de „încălcarea ordinului de protecție provizoriu”.
Ei au ridicat un bărbat în vârstă de 27 de ani, care a fost arestat preventiv după violență domestică.
După identificarea bărbatului, polițiștii au introdus persoana în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button