Expres

Profesorii ies și azi la protest în fața Prefecturii Brașov

Profesorii ies și azi la protest în fața Prefecturii Brașov. După pichetarea de ieri la care au participat circa 300 de membri ai Uniunii Județene a FSE „Spiru Haret”, un alt protest al profesorilor este anunțat astăzi, tot în fața Prefecturii Brașov. Este vorba despre dascălii și personalul auxiliar membri ai Sindicatului Învățământ Preuniversitar „Diaconul Coresi”, condus de Ligia Mara. Protestul se desfășoară în același interval orar, 11.00-13.00.

„Trebuie să punem presiune pe guvernanți să ia măsurile care se impun, să acorde o majorare salarială reală, pornind de la profesorii debutanți ajungând la cei cu vechime la catedră. De aceea greva continuă și protestăm și în stradă, în fiecare zi”, ne-a declarat Ligia Mara.

Profesorii ies și azi la protest în fața Prefecturii Brașov. Sindicatul Învățământ Preuniversitar „Diaconul Coresi” este afiliat la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și are circa 4.000 de membri. Câți dintre ei participă la grevă? Liderul sindical afirmă că nu se poate cu exactitate, cifrele schimbându-se de la o zi la alta. „Azi sunt 1.000 în grevă, să zicem, mâine ne anunță de la o școală că au mai intrat alți zece în grevă, de la altă școală, că au intrat 30, unii renunță, intră alții și tot așa”.
Ligia Mara estimează că vor fi câteva sute de sindicaliști la pichetarea de astăzi.

„Guvernul României trebuie să înțeleagă că încă nu a rezolvat cerința esențială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar, iar salarizarea să țină cont de grade și de vechime.
Faptul că Guvernul României refuză să emită un astfel de act normativ îi face pe angajați să creadă că, de fapt, Executivul nu dorește nici măcar prin noua lege a salarizării să acorde salarii decente în învățământ.
În continuare, solicitările noastre sunt clare: majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii salarizării unice; emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%”
, a mai spus lidera sindicatului brașovean.

Tot astăzi, circa de 100 de profesori brașoveni afiliați la FSE Spiru Haret participă la un miting în faţa Palatului Cotroceni.

Foto: arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
jonelul
1 an în urmă

aveti salarii destul de mari fata de celelalte categorii sociale, plus multe alte avantaje, declarate sau nu ! nu acesta este modul de procedura pentru cresteri salariale. liderii sindicali care v-au impins la asemenea actiuni ar trebui adusi in fata… Citeşte mai mult »

Back to top button