Delicte

Șofer reținut de polițiști după un accident produs azi-noapte, în județul Brașov

Un șofer a fost reținut de polițiști după un accident produs azi-noapte în Codlea, jud. Brașov. Bărbatul se afla sub influența alcoolului și nu deține permis de conducere.

„La data 18 mai a.c. polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în jurul orei 01.00 dimineața, pe strada Lungă, din municipiul Codlea, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate două autovehicule.
Cercetările pe care polițiștii le-au efectuat la fața locului au arătat faptul că bărbatul care ar fi produs accidentul rutier se afla sub influența alcoolului, acesta având o alcoolemie de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, interogările pe care polițiștii le-au efecutat în bazele date au arătat și faptul că bărbatul aflat sub influența alcoolului nu este nici posesor de permis de conducere”
, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Polițiștii au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. El a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Vezi și:

Două fete din Brașov s-au rănit într-un accident cu trotineta electrică


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button