La mulți ani! Ziua Mamei, în România
La mulți ani! Ziua Mamei, în România.
Ziua Mamei se sărbătorește în țara noastră, începând cu anul 2010, în prima duminică a lunii mai, respectiv 7 mai, în 2023.
A fost stabilită prin Legea 319/2009, totodată fiind instituită și Ziua tatălui, care se sărbătorește, începând tot cu anul 2010, în cea de-a doua duminică a lunii mai. Inițiativa pentru instituirea acestor două sărbători a avut-o, în luna iunie 2009, Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA), alături de un grup de parlamentari.
La mulți ani! Ziua Mamei, în România. Conform acestei legi, Ziua Mamei se sărbătorește în prima duminică a lunii mai, iar Ziua Tatălui în a doua duminică a lunii mai. Rolul acestei iniţiative este acela de a sublinia importanţa fiecăruia dintre cei doi părinţi în viaţa de familie și în universul copilului. Potrivit expunerii de motive, „sărbătorirea distinctă a celor doi părinţi va oferi prilejul evidenţierii importanţei şi rolului fundamental al mamei şi al tatălui în creşterea şi educarea propriilor copii, demonstrând că cei doi părinţi sunt complementari”. De asemenea, Ziua Familiei a fost fixată pentru 15 mai.
Ziua Mamei este o sărbătoare în cinstea mamei și a maternităţii. Aceasta este, însă, de regulă sărbatorită pe mapamond anual într-a doua duminică a lunii mai. Circa 90 de state ale lumii au așadar o altă dată comună pentru această sărbătoare, a doua duminică din mai.
Însă, și alte țări au în calendar sărbătorirea mamei în prima duminică a lunii mai. Spania, Ungaria, Portugalia, Lituania, dar și state ca Mozambic, Angola, Republica Capului Verde.
Până acum câțiva ani, România serba neoficial Ziua Mamei pe 8 martie, care este de fapt Ziua Internaţională a Femeii.
În lume, e marcată Ziua Mamei Îndoliate
Pe de altă, parte, în prima duminică din mai este marcată Ziua Internațională a Mamei Îndoliate – International Bereaved Mother’s Day. Pentru mamele care și-au pierdut un copil, fie din pântece, fie la naștere sau mai târziu. Evident, nu e o sărbătoare, ci un moment pentru ca ele să vorbească despre ceea au îndurat, să-și împărtășească durerea. Femeile care își jelesc copiii sunt tot mame, chiar dacă pruncii lor nu mai sunt cu ele, este argumentul inițiatorilor. Iar pentru ele, Ziua Mamei, indiferent când e sărbătorită, e o răsucire de cuțit în rană. Mai ales că societatea nu le mai vede ca mame, le stigmatizează chiar.
Împărtășindu-și poveștile și jalea, femeile și familiile lor pot reuși treptat să transforme durerea în acceptare și să obțină liniștea, împăcarea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.