Expres

YR-CAA, prima misiune îndeplinită pe Aeroportul Brașov

YR-CAA, prima misiune îndeplinită pe Aeroportul Brașov. Specialiştii Autorităţii Aeronautice Civile Române au încheiat cu succes verificarea din zbor a echipamentelor de navigație aeriană instalate pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav: ILS/DME, DVOR/DME, PAPI şi balizaj pe ambele direcții.
Zborurile de calibrare au fost realizate timp de 30 de ore, în perioada 13 – 20 decembrie, cu ajutorul unei aeronave Beechcraft Super King Air, cu indicativul YR-CAA, având la bord dotări ultraperformante în domeniul verificărilor din aer. Pentru a verifica dacă echipamentele sunt funcţionale, avionul a realizat numeroase apropieri faţă de toate echipamentele pentru a le verifica şi regla, astfel încât să ofere maximă performanţă.
Un sistem de aterizare instrumentală (engleză, instrument landing system – ILS) este un sistem de navigație bazat pe o serie de emițătoare radio. Acestea furnizează unui avion care vine la aterizare direcția și panta nominală de coborâre spre pistă. Este destinat pentru asigurarea unei aterizări în siguranță în condiții de zbor instrumental, adică în cazul unui plafon (baza norilor) coborât sau a unei vizibilități scăzute din cauza ceții, ploii sau ninsorii. Uneori semnalele radio sunt completate de lumini puternice care ajută la contactul cu pista.
PAPI (engleză – precision approach path indicator), un indicator de cale de apropiere de precizie, este un ajutor vizual care oferă informații de ghidare pentru a ajuta un pilot să obțină și să mențină abordarea corectă (în plan vertical) către un aeroport.

Felicitări pentru cei implicați


„Am primit asigurări din partea specialiştilor AACR că toate componentele sistemului de radionavigaţie sunt în parametri şi corespund cerinţelor ICAO. Pe această cale, vreau să le mulţumesc membrilor echipajului pentru modul exemplar în care au finalizat această etapă obligatorie şi extrem de importantă în funcţionalizarea Aeroportului nostru. Totodată, vreau să-i felicit pe colegii de la Regia Autonomă «Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav» pentru această realizare, pentru munca depusă pe tot parcursul implementării proiectului şi pentru strădania ca la cel mai nou aeroport din România să dispunem de aceste echipamente de navigație aeriană care asigură o performanță tehnico-operațională de înaltă precizie.
Nu în ultimul rând, vreau să transmit felicitările mele Autorităţii Aeronautice Civile Române şi să mulţumesc pentru suportul acordat proiectului nostru, pentru modul în care am colaborat şi pentru implicarea totală a acestei instituții în etapele pe care le mai avem de parcurs până la punerea în funcţiune a Aeroportului”, a menţionat Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Urmează 30 de ore de zbor instrumental

În ianuarie 2023 urmează cea de-a doua şi ultima etapă de zboruri de calibrare, pe care echipajul AACR le va efectua tot pe parcursul a 30 de ore pentru a verifica procedurile de zbor instrumentale.
Zborul instrumental este un set de reguli după care un aviator pilotează un avion în condiții meteorologice de zbor instrumental (engleză instrument meteorological conditions – IMC), inferioare condițiilor de zbor la vedere. Pentru zborul instrumental este necesar ca avionul să fie echipat cu instrumente specifice, bazate pe semnale radio, iar pilotul să fie autorizat pentru un astfel de zbor.

Citiți și:

Aeroportul Brașov. Concluzii după zborurile de calibrare


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button